Social

Profesorii, îndemnați să monitorizeze posibile activități legate de distribuirea substanțelor narcotice în preajma școlilor

imagine-simbol (stiri.md)
Sursa: imagine-simbol (stiri.md)

Profesorii din Chișinău sunt îndemnați să intensifice orele educative cu elevii despre pericolul drogurilor, precum și să se implice activ în raportarea eventualelor cazuri de plasare de către traficanții de droguri a substanțelor interzise pe teritoriul școlilor. Solicitarea a fost transmisă de Inspectoratul General al Poliției către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din capitală.

„Săptămâna trecută, am recepționat un demers din partea Inspectoratului de Politie cu referire la necesitatea intensificării lecțiilor cu elevii, precum și o solicitare ca, la necesitate, să fie anunțate organele de poliție în momentul în care sunt depistate anumite neconformități pe teritoriul instituțiilor educaționale”, a declarat șeful adjunct al DGETS, Andrei Pavaloi, la ședința din 24 noiembrie a Primăriei Chișinău.

Pavaloi a adăugat că directorii de școli și-au exprimat disponibilitatea de a continua activitățile de instruire, dar, în același timp, aceștia s-au declarat nepregătiți pentru a răspunde solicitării oamenilor legii.

„Dumnealor au spus: 'noi putem să facem ore de instruire, noi mereu facem acest lucru', dar în ceea ce ține de verificarea sau depistarea anumitor găselnițe de acest fel, dumnealor nu sunt competenți în sensul acesta, nu au fost instruiți, nu cunosc și nu își dau seama cum ar putea să facă acest lucru și cum ar contracara situația respectivă sau faptul ca pe teritoriul instituțiilor educaționale să nu fie plasate substanțe narcotice”, a afirmat Pavaloi.

Anterior, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că lupta împotriva drogurilor nu poate fi purtată doar la nivel local. El a cerut implicarea Guvernului, poliției și procuraturii pentru a gestiona eficient fenomenul.

Recent, autoritățile locale au avut o ședință cu reprezentanții poliției și au discutat despre combaterea vânzării, distribuirii și consumului de droguri în capitală.

„Urmează să găsim, în această săptămână, anumite soluții, dar un plan municipal de luptă împotriva consumului de substanțe narcotice, în care toată lumea și-ar asuma anumite lucruri, va fi, cel mai probabil, o reușită pentru contracararea acestui fenomen negativ”, a mai spus Andrei Pavaloi la ședința Primăriei Chișinău.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, pe teritoriul capitalei au fost deconspirate, pe parcursul săptămânii trecute, 18 cazuri de trafic de droguri.


CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult