Spicherul Grosu, la Summitul Platformei Crimeea: „Poporul ucrainean protejează nu doar Ucraina, ci și R. Moldova, și Europa”
Republica Moldova își reafirmă solidaritatea fermă cu Ucraina și sprijinul pentru eforturile internaționale de condamnare a agresiunii ruse și de ocupare a Crimeii. Mesajul a fost transmis de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la Summitul parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, desfășurat luni, 24 noiembrie, la Stockholm, Suedia.
Igor Grosu și-a început discursul prin a mulțumi poporului ucrainean pentru „curajul extraordinar” demonstrat în aproape patru ani de rezistență continuă. „Voi protejați nu doar Ucraina, ci și R. Moldova, și Europa”, a declarat președintele Legislativului.
Acesta a remarcat, de asemenea, că Platforma Crimeea „are o misiune esențială – de a menține atenția internațională asupra unei probleme care nu este doar ucraineană, ci un test pentru întreaga ordine internațională”.
Igor Grosu a amintit și despre alegerile parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova, marcate de tentative masive de ingerință externă.
„Rusia a investit aproape 400 de milioane de euro pentru a aduce în Parlament deputați controlați de grupări criminale și de Kremlin”, a spus Grosu, precizând că, în pofida „unei campanii de dezinformare fără precedent, cetățenii au ales democrația, transparența și integrarea europeană”.
„Lupta pentru democrație nu are loc doar pe câmpul de luptă. Ea se duce în fiecare secție de votare, în fiecare parlament și în fiecare casă ce refuză să cedeze fricii. Moldova înțelege ce este în joc”, a mai afirmat Igor Grosu, amintind că Republica Moldova resimte consecințele războiului „prin insecuritate energetică, presiuni economice și nevoile umanitare ale celor care au fugit de bombe”.
Igor Grosu a mai accentuat, de la tribuna Summitul parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, poziția Republicii Moldova în sprijinul Ucrainei.
„Suntem alături de Ucraina. Suntem de partea dreptății și a responsabilității. Să continuăm să lucrăm pentru ziua în care Crimeea va fi liberă, toate teritoriile ocupate vor fi eliberate, iar poporul ucrainean își va reconstrui țara în pace și demnitate”, a conchis șeful Legislativului.
Precizăm că Parlamentul Suediei găzduiește luni, 24 noiembrie, cea de-a patra ediție a summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea. Reuniunea din acest an pune accent pe consecințele ocupației ruse a Crimeii, pe consolidarea politicii internaționale de nerecunoaștere și pe creșterea presiunii asupra Federației Ruse pentru a pune capăt agresiunii sale.
Pe agendă se regăsesc subiecte precum încălcările drepturilor omului, securitatea regională, efectele economice ale ocupației și impactul ecologic al militarizării peninsulei.
Platforma Crimeea este un forum internațional inițiat de Ucraina în 2021, care reunește state și organizații internaționale în sprijinul eliberării peninsulei anexate ilegal de Rusia în 2014.
CITIȚI ȘI:
SUA și Ucraina finalizează un nou „document-cadru” pentru pace, după negocierile de la Geneva
Negocierile de la Geneva privind planul de pace al SUA pentru Ucraina
Concesii în fața Rusiei: ce prevede planul american pentru Ucraina, negociat în secret cu Rusia
