„Securitatea Ucrainei este securitatea Europei”: Ursula von der Leyen avertizează asupra riscurilor ce vizează R. Moldova și România

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un nou mesaj ferm de susținere pentru Ucraina, după ce Rusia a lansat, în dimineața zilei de 25 noiembrie, un atac masiv asupra Kievului, folosind rachete și drone care „au încălcat inclusiv spațiul aerian al Republicii Moldova și al României”.
Declarația a fost făcută într-o postare oficială pe rețelele de socializare, după reuniunea Coaliției celor Dispuși, formată din parteneri internaționali implicați în negocierile de pace.
Von der Leyen a subliniat că încălcarea spațiului aerian al R. Moldova și României reprezintă un nou semnal alarmant privind extinderea riscurilor de securitate generate de agresiunea Rusiei.
„Este încă o reamintire că securitatea Ucrainei este securitatea Europei”, a afirmat șefa Executivului european, insistând că interesele Ucrainei și ale Uniunii Europene sunt „inseparabile”.
În cadrul reuniunii, la care a participat și secretarul de stat american, Marco Rubio, liderii occidentali au discutat despre progresele recente în negocierile pentru o soluție de pace. Totodată, în mesajul său, Ursula von der Leyen a subliniat importanța cooperării transatlantice și a menținerii presiunii asupra Moscovei, inclusiv prin continuarea pachetelor de sancțiuni coordonate.
„Presiunea rămâne singurul limbaj la care Rusia răspunde, vom continua să o intensificăm până când va exista o dorință reală de a se angaja pe o cale credibilă către pace”, a declarat președinta Executivului european.
Von der Leyen a precizat că sancțiunile adoptate până acum au redus semnificativ resursele financiare ale Kremlinului și a anunțat că presiunea va fi sporită „până când Rusia va demonstra o voință reală de a se angaja pe o cale credibilă către pace”.
Un subiect-cheie al discuțiilor rămâne finanțarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv posibilitatea utilizării activelor suverane rusești imobilizate în UE și în statele partenere.
Mesajul președintei Comisiei Europene vine într-un moment tensionat pentru întreaga regiune, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra Ucrainei, dar și în contextul tot mai intenselor discuții privind un potențial acord de pace.
CITIȚI ȘI: