Politic

Demisii și confirmări la Guvern: Ion Bulmaga, eliberat oficial de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Directorul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a fost eliberat din funcție prin decizia Guvernului din 26 septembrie.

Hotărârea intră în vigoare la data aprobării.

În aceeași ședință, Guvernul a aprobat cererile de demisie ale directorului Agenției Naționale Transport Auto, Ivan Bocancea, din 28 noiembrie, și secretarului de stat în domeniul proprietății publice și investițiilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Viorel Garaz, cu efect din 1 decembrie.

Totodată, Guvernul l-a reconfirmat pe Ion Dodon în funcția de director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

„Domnul Dodon are în continuare sarcina să implementeze cât mai eficient politicile naționale în domeniul sănătății și să asigure că sistemul de asigurări medicale este unul eficient și tot mai valoros și mai accesibil pentru cetățenii noștri”, a declarat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.

Precizăm că Ion Bulmaga a fost eliberat din funcția de director al Inspectoratului pentru Protecția Mediului în baza cererii de demisie, depuse după ce săptămâna trecută a fost informat de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, că „nu face parte din echipa sa”.

Bulmaga a scris atunci pe rețelele de socializare că și-a onorat angajamentele de a eficientiza activitatea Inspectoratului, de a crește încrederea societății în această instituție și de a promova o politică de toleranță zero față de corupție și protecționism.

Într-un comentariu public, ministrul Gheorghe Hajder i-a mulțumit pentru activitatea desfășurată, menționând însă că „instituția are nevoie de o viziune nouă și de un ritm mai accelerat în contextul integrării europene”.

Ion Bulmaga a exercitat funcția din octombrie 2021.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult