Social

Șase cămine ale USM și UTM vor fi renovate cu sprijinul financiar al Franței și Germaniei

Șase cămine ale Universității de Stat din Moldova (USM) și ale Universității Tehnice a Moldovei (UTM) – clădiri care nu au beneficiat de renovări majore de peste jumătate de secol – intră în reparații. Lucrările de reabilitare energetică sunt realizate în cadrul Proiectului INSPIREE, implementat de Guvernul Republicii Moldova și finanțat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD).

Acordul de colaborare pentru implementarea proiectului a fost semnat pe 26 noiembrie de reprezentanții instituțiilor beneficiare și cei ai partenerilor internaționali.

Potrivit Ministerului Energiei, cele trei cămine ale USM și celelalte trei ale UTM, care vor fi modernizate în cadrul Proiectului INSPIREE, au o suprafață locativă totală de aproximativ 28.000 de metri pătrați.

Printre lucrările planificate se numără izolarea termică a pereților și acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei - ferestre și uși, modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare, modernizarea iluminatului, instalarea panourilor fotovoltaice și integrarea altor surse de energie regenerabilă, a precizat directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu.

„Majoritatea clădirilor publice pierd până la 50% din energia utilizată. Investițiile în eficiență energetică sunt esențiale pentru reducerea costurilor și asigurarea unor condiții moderne pentru beneficiari”, a declarat, la eveniment, ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Potrivit rectorului USM, Igor Șarov, cele trei cămine studențești ale USM - nr. 1, nr. 3 și nr. 19 - nu au beneficiat de investiții în renovări de zeci de ani de zile, unele dintre ele fiind construite acum 55 sau chiar 75 de ani, iar proiectele de renovare, inclusiv cel energetic, vor consolida procesul de modernizare a infrastructurii universitare.

Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Dominique Waag, și ambasadorul Germaniei, Hubert Knirsch, au punctat, la eveniment, că măsurile de eficiență energetică incluse în proiect vor sprijini obiectivul Republicii Moldova de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050.

Proiectul INSPIREE este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, și este finanțat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD), care oferă un credit de 30 de milioane de euro, și de Guvernul Germaniei, prin KfW, care contribuie cu un grant de 38.7 milioane de euro.

În total, în cadrul proiectului, vor fi reabilitate energetic 30 de clădiri publice din întreaga țară, primele fiind cele șase cămine studențești de la USM și UTM.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult