Social

Un elev din cinci, victimă a bullyingului: adolescenții rup tăcerea pe scena unui spectacol social

Unul din cinci elevi din Republica Moldova este afectat de bullying, deși numărul cazurilor raportate este mult mai mic. Nouă adolescenți din diferite școli din țară au avut curajul să vorbească despre experiențele prin care au trecut. Ei au fost actori într-un spectacol social intitulat „Întreabă-mă dacă sunt bine”.

TRM
Sursa: TRM

„Elev de 15 ani bătut și electrocutat la un gimnaziu din Ialoveni. Întreabă-mă dacă sunt bine. Doar cele mai grave cazuri ajung mediatizate, în rest, rămân în statistici”.

Piesa de teatru este inspirată din fapte reale, care au fost generalizate. Chiar și actorii spun ca s-au confruntat cu situații de bullying.

„Eu personal am fost victima bullyingului, am fost martoră. Din cauza înălțimii mele, foarte mulți făceau bullying pe seama mea și acesta a fost ca un imbold pentru a fi aici”, spune eleva Cristina Pîslari.

„Noi vrem să facem o schimbare în lume, ca planeta pe care trăim să devină un loc frumos”, spune eleva Beatrice Țapu.

Spectacolul a fost realizat în colaborare cu Teatrul Republican „Luceafărul”, sub îndrumarea regizorului Slava Sambriș și cu participarea actorilor Pavel Ermacov și Irina Vacarciuc.

„Despre asta este spectacolul, îndemnare la empatie, la înțelegere, la acceptare, în primul rând și de a înțelege că oamenii sunt diferiți. Am ajuns la această temă printr-un procedeu destul de firesc, a venit din partea copiilor”, menționează regizorul Slava Sambriș.

„Am achiziționat biletele pentru toată familia. Intenția a fost mai mult să le arătăm copiilor într-un mod frumos și să-i atenționăm încă o dată despre faptul că a inferioriza sau a umili pe cineva nu se acceptă”.

„Ar fi minunat la un moment dat să zicem: nu mai avem bullying în societate și nu mai avem violență”.

Biletele s-au vândut sub formă de donație - 200, 300 sau 500 de lei - iar toate încasările au fost direcționate către Fondul Ana, o inițiativă a Coaliției care sprijină femeile și fetele afectate de violență.

„Este una dintre primele forme de violență prin care trec copiii și în jur de peste 80% din tineri atestă că au trecut printr-o instanță de bullying. Și noi credem că este foarte necesar să ne concentrăm pe campanii de prevenire”, subliniază Andreea Neaga, comunicatoare, Coaliția Națională „Viața fără violență”.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

În anul școlar 2024-2025, au fost raportate 1.718 cazuri de bullying în instituțiile de învățământ. În anul curent școlar, numărul acestora a fost deja depășit. Specialiștii spun că multe situații de bullying sunt trecute sub tăcere. Creșterea numărului de cazuri raportate este însă un fapt îmbucurător, deoarece arată că tot mai multe persoane sunt conștiente de gravitatea acestui fenomen.

Autor: Camelia Babeica

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult