Politic

Ambasadorul Japoniei în R. Moldova, Yoichiro Yamada, decorat cu „Ordinul de Onoare”

Președinta Maia Sandu i-a conferit ambasadorului Japoniei în R. Moldova, Yoichiro Yamada, distincția „Ordinul de Onoare”, în semn de recunoaștere a contribuției sale la consolidarea relației de prietenie și cooperare între cele două țări.

În cadrul unei întrevederi cu președinta Maia Sandu, cu ocazia încheierii mandatului la Chișinău, șefa statului a apreciat înalt sprijinul acordat țării noastre de către Japonia.

În ultimii cinci ani, Guvernul Japoniei a oferit Republicii Moldova asistență financiară nerambursabilă și împrumuturi în valoare totală de peste 140 de milioane de dolari, contribuind la impulsionarea sectorului agricol, consolidarea sistemului medical și îmbunătățirea mediului educațional pentru copii și tineri.

Astfel, 14 instituții medicale din întreaga țară au fost dotate cu echipamente performante, esențiale pentru furnizarea unui act medical de calitate. Printre acestea se numără Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală din Chișinău, precum și centrele de sănătate din Edineț, Leova, Căușeni și alte localități.

Totodată, peste 20 de milioane de dolari s-au îndreptat către modernizarea utilajelor și echipamentelor agricole, contribuind la creșterea competitivității acestui sector. Fermierii au beneficiat de sprijin financiar pentru a atenua consecințele secetei din vara anului 2022.

Potrivit Președinției, în domeniul educației și asistenței sociale, Guvernul Japoniei a susținut proiecte care îmbunătățesc accesul la resurse moderne și condiții sigure de învățare. Printre acestea se numără amenajarea unei biblioteci digitale la Universitatea de Stat din Moldova și renovarea a 12 grădinițe și gimnazii din Sireți, Comrat, Orhei, Râșcani și din alte localități ale țării.

Diplomat de carieră, Yamada Yoichiro a ocupat funcția de ambasador al Japoniei în Republica Moldova din decembrie 2022.

Ordinul de Onoare

Ordinul de Onoare este al patrulea în ierarhia distincțiilor de stat din Republica Moldova, după Ordinul Republicii, Ordinul „Ștefan cel Mare” și Ordinul „Bogdan Întemeietorul”.

Distincția se conferă pentru o contribuție meritorie la consolidarea statalității, la promovarea reformelor și a transformărilor democratice, precum și pentru alte merite deosebite.

Adesea este acordată diplomaților străini la finalul mandatului, ca un gest de recunoaștere a eforturilor lor de consolidare a cooperării bilaterale.

Distincția a fost acordată ambasadorilor Uniunii Europene Pirkka Tapiola, (septembrie 2013 – septembrie 2017) și Peter Michalko (septembrie 2017 – august 2021), ambasadorului Statelor Unite ale Americii Dereck J. Hogan (octombrie 2018 – iulie 2021), ambasadorului României Daniel Ioniță (iulie 2016 – februarie 2022).

Ordinul de Onoare a fost conferit și diplomaților care și-au încheiat recent mandatul: ambasadoarei Germaniei Margret Uebber, ambasadoarei Suediei Katarina Fried și ambasadorului Italiei Lorenzo Tomassoni.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult