Maia Sandu nu-l crede pe Șor: „Moscova nu-și schimbă atitudinea față de R. Moldova”

Federația Rusă nu-și va schimba atitudinea față de R. Moldova, iar riscurile la adresa securității statului „nu dispar, ci vor crește”, în pofida anunțului făcut de fugarul Ilan Șor de la Moscova privind retragerea „proiectelor” sale, inclusiv politice, din țara noastră, afirmă președinta Maia Sandu.
„Nu cred că Moscova își schimbă atitudinea în raport cu Republica Moldova, din păcate. Ne-am dori să avem o relație normală și să știm că Kremlinul nu se amestecă în treburile noastre interne. Dar, așa cum am văzut în ultimii ani și inclusiv după alegeri, atitudinea Kremlinului nu s-a schimbat și nu este vorba doar despre atitudinea Kremlinului în raport cu Republica Moldova. Vedem aceeași atitudine față de multe alte state independente, libere și suverane”, a declarat Maia Sandu, într-o conferință de presă susținută după ședința Consiliului Național de Securitate, organizată pe 2 decembrie.
Potrivit șefei statului, riscurile la adresa securității țării cresc în intensitate.
„Riscurile nu doar că nu dispar, ci vor crește, pentru că devin mai complexe metodele prin care se intervine. Deci, nu trebuie să ne relaxăm. Dimpotrivă, trebuie să fim și mai vigilenți, și mai bine pregătiți sistemic. De aceea, am și aprobat astăzi un plan amplu de măsuri pentru consolidarea rezilienței democratice în perioada 2026 - 2027”, a subliniat Maia Sandu.
Amintim că fugarul Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul care vizează frauda bancară și considerat unul din instrumentele folosite de Moscova pentru a deturna rezultatele alegerilor din R. Moldova, a anunțat, pe 1 decembrie, că-și suspendă „proiectele sociale” din țara noastră și a acuzat guvernarea că i-ar fi „blocat” toate posibilitățile de a „ajuta cetățenii”.
La o zi după anunțul lui Șor, primarul de Orhei, Tatiana Cociu, a apropiată a acestuia, și-a anunțat demisia, invocând „persecuții” din partea guvernării.
Experții atrag atenția că mesajul lui Șor ar putea face parte dintr-o schimbare de strategie a Moscovei, care încearcă să-și reconfigureze instrumentele politice după eșecurile rețelelor proruse la ultimele alegeri din R. Moldova.
CITIȚI ȘI: