Scandalurile de corupție de la Kiev sunt testul de credibilitate pentru Ucraina, afirmă experții

Scandalul de corupție, cu demiteri în lanț, are impact politic și geopolitic pentru administrația prezidențială de la Kiev, constată analistul în spațiul Mării Negre, Mihai Isac. Potrivit expertului, deși imaginii Ucrainei îi sunt aduse prejudicii temporare, funcționarea independentă a instituțiilor și a mecanismelor anticorupție, chiar și în plin război, reprezintă un argument puternic în favoarea continuării sprijinului occidental.
„Vedem o serie de măsuri anticorupție dure, măsuri binevenite în contextul războiului dus de Ucraina pentru apărarea împotriva Federației Ruse. Corupția nu are ce căuta într-o țară în timp de pace, darămite în timp de război. Desigur, în acest moment se plătesc și anumite polițe interne pe scena politică ucraineană. Să nu uităm că domnul Yermak (Andrii Yermak, fostul șef al administrației prezidențiale din Ucraina - n.r.) era considerat al doilea om ca importanță în arhitectura puterii de la Kiev, iar condițiile de război i-au oferit posibilități de exercitare a acestei puteri”, a comunicat Mihai Isac, la Moldova 1.
Analistul a explicat că scandalul actual include și reglări de conturi politice, pe fondul puterii acumulate în condiții de război.
„Din păcate, ca în orice război, vedem persoane sau grupuri de persoane care profită de situație pentru a se îmbogăți din suferința întregii țări. Este de înțeles faptul că propaganda rusă va exploata acest episod din lungul război dintre Ucraina și Federația Rusă. Dar, în același timp, vedem cum într-o țară, aflată în plin război, organele anticorupție funcționează”, constată expertul.
Isac a interpretat demiterea unor oficiali de rang înalt de la Kiev ca pe o mișcare strategică menită să asigure credibilitatea Ucrainei în eventualele negocieri.
„Ucraina încearcă să își primenească rândurile funcționarilor sau oficialilor care sunt însărcinați cu negocierile de pace, iar o astfel de decizie din partea administrației de la Kiev de a decapita, chiar și un funcționar de rang înalt, este un semnal clar pentru statele partenere că Ucraina nu va tolera corupția în propriile rânduri”, a punctat Isac.
Analistul a reamintit că Ucraina a trecut prin episoade similare fără ca efortul de război să fie compromis decisiv.
„Având în vedere istoria politică a Ucrainei, a întregului Est, astfel de scandaluri de corupție nu vor submina în totalitate capacitatea de luptă și rezistență a poporului ucrainean. Efortul de război ucrainean a mai fost afectat și de alte situații similare. Dacă ne aducem aminte, era vorba despre diferite scheme de îmbogățire în procesul de înarmare a armatei sau de procurare a hranei pentru trupele ucrainene”, a afirmat expertul.
În încheiere, analistul a anticipat o înăsprire a supravegherii occidentale asupra fluxurilor financiare și o creștere a prezenței experților străini.
„Pentru partenerii internaționali, cu siguranță este un semnal de alarmă și este foarte probabil ca pe viitor să vedem implementarea unor noi măsuri în cadrul statului ucrainean pentru a preveni astfel de situații. Foarte probabil să vedem și o creștere a prezenței experților anticorupție din statele partenere. Dar, în situația de război, când foarte multe acțiuni de cumpărare de armament sau de echipament, sau alte acțiuni menite să asigure funcționarea statului și armatei ucrainene în timp de război sunt acoperite de secretul de stat, va fi destul de greu pentru a transmite publicului dovezile care au stat la baza deciziei de reținere a unor oficiali sau de demitere a unui înalt funcționar, cum a fost domnul Yermak”, a conchis analistul Mihai Isac, la postul public de televiziune.
Șeful cancelariei prezidențiale ucrainene, Andrii Yermak, a fost eliberat din funcție, pe 28 noiembrie, de președintele Volodimir Zelenski, după ce agențiile ucrainene de combatere a corupției i-au percheziționat reședința, agravând o criză politică majoră.
Andrii Yermak este investigat de NABU într-un dosar de corupție ce implică Energoatom - compania națională de producere a energiei nucleare - cea mai mare anchetă de corupție din timpul mandatului lui Zelenski. Opt suspecți au fost inculpați în dosarul Energoatom, iar Timur Mindici, un apropiat al președintelui, este considerat liderul grupării.
Yermak considerat de mulți drept al doilea om cel mai influent din Ucraina, după Volodimir Zelenski, a condus delegația ucraineană care a negociat cu americanii la Geneva termenii unui acord de pace cu Rusia.
CITIȚI ȘI: