Republica Moldova va investi în sisteme noi de apărare antiaeriană, datorită finanțării de 20 de milioane de euro oferite de UE

Finanțarea de 20 de milioane de euro oferită de Uniunea Europeană pentru consolidarea capacităților de apărare va fi direcționată către achiziția de sisteme moderne de apărare antiaeriană pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în contextul incidentelor recente în care cel puțin zece drone rusești au survolat ilegal spațiul aerian național.
Potrivit ministrului, fondurile europene fac parte dintr-un program dedicat întăririi infrastructurii de apărare a statelor partenere.
„Cele 20 de milioane provin din programul finanțat de Uniunea Europeană pentru consolidarea capacităților naționale de apărare. Suntem în proces de identificare și contractare a sistemelor de apărare antiaeriană”, a declarat ministrul Nosatîi înaintea ședinței Guvernului din 3 decembrie.
Oficialul a explicat că noile sisteme nu pot fi achiziționate imediat, deoarece acestea sunt extrem de solicitate pe piața internațională și trebuie fabricate special pentru fiecare stat cumpărător.
„Aceste sisteme sunt foarte solicitate pe piață. Vor fi sisteme noi, care trebuie produse. Nu poți să mergi pur și simplu să le cumperi și să le aduci în Republica Moldova. După semnarea contractului, livrarea poate dura de la un an și jumătate până la doi ani”, a precizat ministrul.
Potrivit aceleiași surse, Republica Moldova dispune în prezent de aproximativ 20 de radare utilizate pentru monitorizarea spațiului aerian, însă acestea sunt de generații diferite și unele datează chiar din perioade ale conflictelor mai vechi.
„Sistemul național de monitorizare a spațiului aerian include aproximativ 20 de radare de diferite tipuri și generații, unele datând din perioadele conflictelor precedente, fiecare având anumite capacități tehnice. Prin achizițiile noi, vom obține capacități mult mai bune, iar ultimele cazuri de survolare a spațiului aerian au fost monitorizate cu echipamentele pe care le avem în dotare”, a subliniat Nosatîi.
Și președinta Maia Sandu a declarat, după ședința din 2 decembrie a Consiliului Național de Securitate, că autoritățile din Republica Moldova caută soluții pentru a spori investițiile în echipamente de protecție a spațiului aerian, în contextul în care dronele rusești survolează tot mai des, ilegal, R. Moldova.
Șefa statului a subliniat că „dronele reprezintă un pericol real” la adresa întregii țări, îndemnând populația să nu contribuie la propagarea falsurilor în acest context, întrucât „dezinformarea îngreunează misiunea statului de a-și proteja populația”.
În aprilie 2025, Uniunea Europeană a anunțat un pachet de asistență financiară de 20 de milioane de euro, destinat sprijinirii capacităților de apărare antiaeriană ale R. Moldova.
Fondurile, potrivit Executivului european, urmau a fi utilizate pentru achiziționarea de lansatoare și rachete de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune.
Dronele rusești, tot mai des în spațiul aerian al R. Moldova
Amintim că activitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni a fost temporar suspendată în noaptea de 2 decembrie, după un atac cu drone asupra orașului Bolgrad din Ucraina, situat în apropierea graniței Republicii Moldova. Măsura a fost aplicată la ora 01:20 și a durat aproximativ 40 de minute, timp în care autoritățile de frontieră au monitorizat continuu situația de securitate din zonă.
Potrivit Poliției de Frontieră, informațiile privind amenințarea aeriană au fost transmise de Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării, după ce radarele au semnalat drone aflate pe teritoriul Ucrainei și deplasându-se dinspre orașul Reni către Bolgrad. Autoritățile de frontieră din Ucraina au confirmat că localitatea Bolgrad a fost atacată cu drone de tip Shahed.
Totodată, în noaptea de 28 spre 29 noiembrie, spațiul aerian național a fost închis, iar avioanele reținute mai bine de o oră la sol, după ce alte două drone rusești au pătruns ilegal în spațiul aerian al R. Moldova.
Pe 25 noiembrie, alte șase drone rusești au fost detectate în spațiul aerian moldovenesc, traversând zone precum Vinogradovca–Vulcănești, Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vodă și Florești. Una dintre drone a fost observată la circa 1.500 m altitudine, îndreptându-se spre România.
O dronă s-a prăbușit pe acoperișul unei case din Cuhureștii de Jos, raionul Florești, locuitorii din zonă fiind evacuați.
Anterior, câteva drone rusești au căzut pe teritoriul R. Moldova și au explodat în apropiere de localități, așa cum s-a întâmplat în februarie curent la Taraclia.
Menționăm că, începând cu 2021, Republica Moldova a beneficiat, prin Instrumentul european pentru pace, finanțat de UE, de 197 de milioane de euro pentru modernizarea Armatei Naționale. Investițiile sunt destinate inclusiv pentru consolidarea apărării aeriene a statului.
CITIȚI ȘI: