Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului. Sărbătoarea „Vovideniei” sau a „Ovideniei”, așa cum mai este ea cunoscută în popor, amintește de momentul în care Fecioara Maria, la vârsta de trei ani, a fost adusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim, întru împlinirea unei făgăduințe către Dumnezeu.
În această zi, credincioșii au dezlegare la pește.
Ziua este cinstită prin rugăciune și prin bucate de post, pește și lumânări, pe care oamenii le duc la biserică pentru sfințire, în speranța dobândirii sănătății, bucuriei și a unei vederi bune. Sărbătoarea este strâns legată de simbolul luminii, motiv pentru care se spune că în noaptea de Vovidenie este bine ca în case să ardă candela, focul din sobă sau șemineu.
Tot astăzi, potrivit tradiției, se fac pomeniri pentru cei decedați fără lumânare sau pentru cei înecați. De asemenea, pentru a se feri de farmece și pagube, gospodarii ung ușile și ferestrele cu usturoi.
În credința populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este considerată o zi magică, un moment în care se pot face previziuni pentru vreme și pentru norocul oamenilor. Numele de Vovidenie provine din slavonă și înseamnă „ceea ce se face văzută”. Se spune că în această zi cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor.
Tradiția mai notează că un cer senin de Vovidenie prevestește o vară secetoasă. Dacă este înnorat, anul va aduce epidemii, iar dacă ninge, credincioșii se pot aștepta la o iarnă grea. În plus, se spune că acei gospodari care respectă această sărbătoare vor avea hambarele pline și belșug în anul următor.
CITIȚI ȘI: