Performanță istorică pentru boxul moldovenesc! Alexandru Paraschiv a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial

Alexandru Paraschiv a participat la Mondiale în concursul categoriei de greutate de până la 67 de kilograme. Moldoveanul l-a înfruntat pe nimeni altul decât campionul olimpic de la Paris, Asadkhuja Muydinkhujaev. În prima rundă, Paraschiv l-a trimis la podea pe adversar, fiind numărat de arbitrul.
Uzbekul și-a revenit, iar în următoarele 2 runde a fost considerat mai bun de arbitrii și și-a adjudecat victoria. Astfel, Paraschiv este primul reprezentant al Republicii Moldova, premiant la un Mondial de box la nivel de seniori. Grație medaliei de bronz cucerite, Alexandru s-a ales și cu un premiu financiar din partea organizatorilor - 75 de miii de dolari.
Alți doi boxeri moldoveni, Vasile Cebotari și Andrei Zaplitnîi s-au clasat pe locurile 5 în categoriile lor de greutate. Pugiliștii vor încasa câte un premiu financiar de câte 10 000 de dolari. Fondul de premiere a turneului este unul generos de 8,32 milioane de dolari.
Campionatul Mondial de box se desfășoară în orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite. Competiția are loc sub egida Federației Internaționale de Box, care în 2023 a fost suspendată pe termen nedefinit de către Comitetul Internațional Olimpic.
Republica Moldova a fost reprezentată la turneu de 8 pugiliști.