Social

Cămin sau gazdă? Realitățile diferite ale studenților din R. Moldova, în funcție de preț și confort

Camere mici, reguli stricte și cozi la duș, însă cheltuieli mai mici sau costuri mai mari, dar spațiu propriu și un program fără restricții? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mii de studenți din R. Moldova la începutul anului de studii. Alegerea este influențată, de cele mai multe ori, de buzunarul părinților.

Victoria Artene, studentă în anul întâi la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), locuiește în căminul nr. 4 al instituției de învățământ superior.

Condițiile nu sunt cele mai bune - mobila este uzată, iar baia și dușurile sunt comune, ceea ce creează, uneori, disconfort, însă un avantaj pentru ea este că acest cămin se află foarte aproape de universitate, ceea ce o ajută nu doar să economisească bani, dar și timp.

Inițial, Victoria a locuit într-un alt cămin, care era mult mai departe și, din cauza ambuteiajelor de dimineață și a lipsei de transport, aceasta întârzia sau chiar nu reușea să fie mereu la prima oră la facultate.

„Clădirea este mai veche, mobila este uzată, bucătării sunt la fiecare etaj, dar ele sunt destul de vechi și necesită îmbunătățiri. Mai sunt și alte probleme - unele geamuri sparte afectează temperatura camerei, căldura nu prea se menține și uneori este cald, alteori este foarte frig”, relatează viitoarea jurnalistă.

Toți studenții plătesc în mod egal pentru locul în cămin, indiferent că locuiesc câte doi sau trei în odaie. Victoria ne-a spus că a achitat 1.800 de lei pentru primul semestru al anului universitar 2025-2026.

„În general, suma este accesibilă și mult mai mică decât ar costa închirierea unui apartament în Chișinău”, a comparat studenta.

Condiții din căminul nr. 4 al USM
Sursa: Condiții din căminul nr. 4 al USM

Noroc de rudele plecate peste hotare

Alți studenți au noroc de rude, însă cheltuielile pentru comodități depășesc cu mult sumele achitate pentru traiul la cămin.

Bianca Veleșco este studentă în anul întâi la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și locuiește într-o garsonieră a unei rude plecate din țară.

Cheltuielile lunare pentru întreținere se ridică la aproximativ 3.000 de lei, bani pe care îi achită părinții.

Am toate condițiile necesare și, cel mai important, nu trebuie să împart spațiul meu cu nimeni, deoarece locuiesc singură. Pe mine nu mă afectează cheltuielile, mai mult îl afectează pe tata, deoarece el achită serviciile de întreținere”, a declarat Bianca, pentru Teleradio-Moldova.

Chirie cu 300 de euro lunar și amintiri frumoase din cămin

Tatiana Lupu, studentă la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), este convinsă că traiul la cămin definește viața de student – spațiile comune îi unesc pe tineri, favorizând comunicarea și formarea rapidă a relațiilor.

Ea a reușit să „guste” din viața de cămin atunci când învăța la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, dar locuia la căminul numărul 1 al Centrului de Excelență în Industria Ușoară.

„Pentru mine, căminul a fost un mediu de colaborare, prietenie și ajutor, ne ajutam cu colegii la temele pentru acasă și atunci când aveam de pregătit ceva la universitate. În plus, acesta era foarte aproape de Universitatea Pedagogică, unde îmi făceam studiile”, ne-a spus ea.

Când a venit la ULIM, a închiriat un apartament și acum plătește lunar câte 300 de euro. Chiar dacă are condiții mai bune decât la cămin, locuința se află departe de universitate, ceea ce îi creează mari dificultăți uneori.

„Acum locuiesc cu chirie în sectorul Ciocana și fac până la universitate, care se află în centrul Chișinăului, aproximativ o oră și douăzeci de minute. Dar, da, condițiile sunt foarte bune comparativ cu cele din cămin”, afirmă studenta de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism a ULIM.

Odată ce decizi să locuiești singur, responsabilitățile cresc - trebuie întotdeauna să știi cum să gestionezi bugetul ca să acoperi toate cheltuielile.

„ Într-adevăr, responsabilitățile cresc, trebuie să ai grijă să strângi bani, să achiți la timp toate facturile. Studenților le sugerez să aleagă căminul, pentru că este un loc unde crești frumos împreună cu alți studenți și economisești foarte mult. Când stăteam la cămin, achitam 1.200 de lei lunar, pentru că nu învățam la acea instituție, însă studenții de acolo achitau mult mai puțin”, a rememorat Tatiana.

Menționăm că studenții care aleg să închirieze apartamente plătesc lunar între 200 și 700 de euro în Chișinău. Cele mai solicitate sunt apartamentele situate aproape de universități sau cele din sectorul Centru din Chișinău, susțin experții imobiliari.

Text semnat de Nicoleta Țarălungă, stagiară

Condiții din căminul nr. 4 al USM
Sursa: Condiții din căminul nr. 4 al USM
Condiții din căminul nr. 4 al USM
Sursa: Condiții din căminul nr. 4 al USM

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult