Economic

IMM-urile din agricultură și comerț vor putea economisi energie datorită unui proiect susținut UE cu 249 de mii de euro

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Republica Moldova își vor putea reduce facturile la energie și vor deveni, astfel, mai competitive, dacă se vor asocia în comunități de energie regenerabilă. Fiecare comunitate de energie va beneficia de granturi de până la 20.000 de euro pentru a dezvolta soluții de producere și utilizare a energiei verzi, cum ar fi panouri fotovoltaice, sisteme de stocare, soluții de consum eficient al energiei.

Granturile care vor sprijini folosirea energiei regenerabile în comun vor fi oferite de Uniunea Europeană prin proiectul „REC4SMEs – Sprijinirea IMM-urilor prin Comunități de Energie Regenerabilă pentru un viitor durabil”, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Guvernul a aprobat miercuri, 17 decembrie, Acordul de grant pentru implementarea acestui proiect, finanțat de Agenția Executivă Europeană pentru Consiliul European pentru Inovare și Întreprinderi Mici și Mijlocii, și implementat în comun de Republica Moldova, Slovenia, Italia și România.

Potrivit Guvernului, antreprenorii se vor putea asocia într-o comunitate de energie, vor putea produce și folosi energie regenerabilă împreună și, astfel, plăti mai puțin pentru electricitate.

Proiectul se adresează, în special, IMM-urilor din domeniul agroalimentar și comerț. În total, vor fi create 12 comunități de energie regenerabilă în cele patru țări partenere, iar cel puțin 24 de IMM-uri vor fi implicate direct.

Bugetul total al proiectului este de aproape 1 milion de euro, iar 75% din bani sunt granturi nerambursabile oferite de Uniunea Europeană.

Pentru Republica Moldova, bugetul gestionat de ODA este de circa 246.000 de euro.

Potrivit estimărilor autorităților, firmele participante vor putea reduce costurile la energie cu aproximativ 20%.

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, afirmă că proiectul reprezintă un ajutor direct pentru antreprenori.

„Acest acord vine în sprijinul antreprenorilor din Republica Moldova. Ei vor avea facturi mai mici la energie, afaceri mai competitive și acces la practici economice europene”, a declarat Eugeniu Osmochescu în ședința Guvernului.

Acordul a fost semnat la Chișinău, în noiembrie 2025, și la Bruxelles, în decembrie 2025, iar proiectul va fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2026.

CITIȘI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult