Lindsey Vonn s-a calificat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d'Ampezzo

Schioarea Lindsey Vonn s-a calificat oficial la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d'Ampezzo. În aceste condiții, sportiva din Statele Unite ale Americii urmează să evolueze la a cincea Olimpiadă albă din cariera sa. Revenită în competiție în urmă cu un an după o pauză de cinci ani, Vonn și-a regăsit în această iarnă forma care a consacrat-o. După 3 probe, americanca conduce în clasamentul Cupei Mondiale de coborâre. Rezultatele sale excelente i-au asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă.
Vonn va concura pe 8 februarie 2026 la Cortina d'Ampezzo, stațiune emblematică din circuitul mondial de schi alpin, unde a repurtat 12 victorii în carieră: 6 în proba de coborâre și alte 6 în cea de slalom super-uriaș.
Schioarea de 41 de ani a participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, cucerind medalia de aur în proba de coborâre și medalia de bronz la slalom super-uriaș la Vancouver în 2010, precum și medalia de bronz în proba de coborâre la Olimpiada de la PyeongChang în 2018.
„Este un privilegiu să-mi reprezint țara, iar Jocurile Olimpice sunt cea mai mare scenă din lume, cel mai mare eveniment sportiv. Ceremonia de deschidere este ceva aparte. Te afli pe stadion alături de coechipierii tăi. Este o mare onoare și mă norocoasă că pot concura la acest nivel. Va fi ultima Olimpiadă pentru mine și trebuie să mă bucur din plin”, a declarat Lindsey Vonn.
Reamintim că Jocurile Olimpice de iarnă se vor desfășura în perioada 6 - 22 februarie 2026, iar evenimentul va fi transmis în direct și în exclusivitate la postul public de televiziune Moldova 1.