Social

BNM lansează două monede comemorative, dedicate lui Petre Teodorovici și USMF „Nicolae Testemițanu”

Două monede comemorative din argint, dedicate lui Petre Teodorovici și Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu”, sunt puse în circulație de Banca Națională a Moldovei (BNM) începând cu 26 decembrie.

Moneda „Petre Teodorovici – 75 de ani de la naștere” completează seria „Personalități” și este un omagiu adus marelui compozitor și interpret de muzică ușoară, autor al unor șlagăre devenite emblematice, precum „Santa Maria Maggiore”, „Melancolie”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă” sau „Vara la Soroca”.

Prin creațiile sale, artistul a contribuit semnificativ la patrimoniul cultural românesc. Moneda are valoarea nominală de 50 de lei, un tiraj de 500 de exemplare, iar designul este semnat de Eugeniu Boico.

Moneda dedicată marcării a 80 de ani de la înființarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” completează seria „Altele” și onorează unica instituție publică de învățământ superior din țară specializată în formarea medicilor și farmaciștilor.

Universitatea, decorată cu Ordinul „Gloria Muncii” (2005) și Ordinul Republicii (2015), poartă numele savantului Nicolae Testemițanu, în semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea medicinei.

Moneda are valoarea nominală de 50 de lei, un tiraj de 1.000 de exemplare, iar designul aparține Svetlanei Mînăscurtă.

Ambele monede sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent, în cutii de prezentare, și sunt însoțite de certificate de autenticitate cu semnătura în facsimil a guvernatoarei BNM, Anca Dragu. Certificatele includ un QR pentru acces rapid la informațiile de pe site-ul oficial al băncii centrale.

Monedele comemorative pot fi achiziționate de la BNM, în baza cererilor online depuse în secțiunea „Monedă”, precum și prin băncile licențiate din Republica Moldova. Prețul stabilit de băncile comerciale poate fi cu până la 3% mai mare decât cel fixat de Banca Națională.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult