Economic

Din Marea Britanie, înapoi acasă: pasiunea pentru gătit, transformată într-o afacere de succes

Și-a transformat pasiunea pentru gătit într-o afacere profitabilă. După zece ani în care a muncit în Marea Britanie, Rodica Moldovanu s-a întors acasă și a investit toate economiile familiei într-o patiserie. Femeia de afaceri suferă de o boală autoimună și a ezitat mult, dar sprijinul celor dragi a convins-o că visurile pot deveni realitate.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Rodica și-a început studiile în contabilitate, însă avea cu totul o altă pasiune, pe care a descoperit-o în timpul concediului de maternitate. De trei ani, Rodica administrează o patiserie în orașul Durlești.

„De fapt, soțul meu mereu era cu ideea: Fă ceva, arată-te. Eu eram sceptică din cauza faptului că am sclerodermie sistemică și nu voiam să mă arăt. Dar după ce am ieșit în fața publicului așa cum sunt, pe mine m-au acceptat și am primit multă încurajare, eu am rămas șocată de fapt”, povestește antreprenoarea.

„La noi în frigider nu era mâncare, erau deserturi mai multe și cumva am început să ne extindem. Recomand tuturor să aibă încredere în ei și în partenerii lor de viață și o să izbutească tot ce au în plan și în gând să facă”, subliniază Nicolae Moldovanu, soțul Rodicăi.

În ziua în care i-am vizitat pe soții Moldovanu, aceștia au organizat un atelier de gătit. Copii și adulți au copt și decorat biscuiți.

„Consider că este un concept minunat. Copiii își dezvoltă abilitățile, chiar și răbdarea. Am auzit că au și un cheesecake foarte gustos pe care urmează să-l gustăm și noi”.

„-Pe prăjiturica brăduț am făcut un brad cu trei culori și cu biluțe. - Și o să devii cofetar? - Da, ca tanti Rodica”.

„Am descoperit această patiserie chiar de la început, fiind o iubitoare de deserturi. Degustând ceva, trebuie să ai emoții, ori negativ, ori pozitiv, aici a fost dragoste la prima lingură”.

Patiseria a fost dotată cu utilaje moderne datorită unei finanțări obținute de Rodica Moldovanu în cadrul unui proiect implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

„A fost un sprijin de aproximativ 100.000 de lei, prin programul Start pentru tineri”, spune fondatoarea afacerii.

TRM
Sursa: TRM

De la începutul anului 2025, peste 800 de companii au beneficiat de granturi acordate prin intermediul ODA, în valoare de aproximativ 350 de milioane de lei. Din totalul beneficiarilor, 500 de companii au fost finanțate din bugetul de stat, iar restul au primit sprijin din partea Uniunii Europene, Băncii Mondiale și prin alte programe.

Autor: Camelia Babeica

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult