Social

Guvernul anunță investiții de 73 de milioane de lei în securitatea cibernetică: program pentru 2026–2030

Mai multe hotărâri ce vizează sporirea securității cibernetice, protecția infrastructurii critice și creșterea rezilienței digitale la nivel național au fost aprobate de Cabinetul de miniștri în ședința din 29 decembrie. Programul Național de Securitate Cibernetică 2026-2030 prevede finanțări de peste 73 de milioane de lei.

„Principale domenii de intervenție pe scurt ar fi: consolidarea capacității operaționale, combaterea criminalității informate, educație și sensibilizare, cooperare internațională. Deși o parte considerabilă din sumă totală de 73.1 milioane de lei nu este disponibilă în acest moment, acoperirea financiară urmează a fi reflectată în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu și Bugetul de Stat, iar autoritățile și instituțiile responsabile vor continua dialogul cu partenerii de dezvoltare pentru a acumula resursele financiare necesare”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu.

Sistemul informațional „Registrul de stat al incidentelor cibernetice” va asigura evidența și gestionarea incidentelor, alertelor și vulnerabilităților cibernetice. „Proiectul prevede aprobarea a două documente: conceptul sistemului și regulamentul Registrului de stat. Implementarea acestor două documente va consolida la nivel național procedurile de raportare și evidență a incidentelor, a alertelor și vulnerabilităților cibernetice”, a specificat Eugen Osmochescu.

Un alt document aprobat în ședința din 29 decembrie, Regulamentul Planului național de răspuns la incidente cibernetice și crize în domeniul securității cibernetice, instituie mecanisme eficiente de coordonare la nivel național, proceduri de cooperare între sectorul public și privat, integrarea în sistemul național de management al crizelor și protecția infrastructurilor critice, crescând reziliența cibernetică a furnizorilor de servicii esențiale.

Regulamentul privind divulgarea coordonată a vulnerabilităților în domeniul securității cibernetice definește procedurile pentru identificarea, raportarea și remedierea rapidă a vulnerabilităților IT, protejând infrastructurile critice și datele cetățenilor.

Totodată, Regulamentul cu privire la supravegherea și controlul de stat asupra respectării cadrului normativ în domeniul securității cibernetice de către furnizorii de servicii în sectoarele critice va permite Agenției pentru Securitate Cibernetică să verifice respectarea normelor legale și să consolideze protecția rețelelor și sistemelor informatice esențiale pentru funcționarea statului și a serviciilor publice.

Potrivit Guvernului, măsurile sunt necesare în contextul extinderii criminalității informatice și a fraudei online, creșterii numărului de atacuri cibernetice, nivelului scăzut de educație digitală, precum și riscurilor geopolitice și hibride, inclusiv prin interferență informațională străină.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult