Sport

Liga Campionilor revine în prim-plan! Primele meciuri din 2026 se vor desfășura în această seară

Arsenal Londra este singura echipă care nu a suferit nicio înfrângere, ba chiar n-a pierdut nici un punct în grupă unică din actuala ediție a Ligii Campionilor. Echipa antrenată de spaniolul Mikel Arteta obținut victorii pe linie în primele 6 etape, având și un golaveraj de excepție, 17:1.

Acum, „tunarii" își doresc să continue seria meciurilor victorioase, fiind lideri și în clasamentul Premier League. Arsneal va juca diseară în depelasare la Internazionale Milano.

„Desigur, știm că este o echipă extrem de competitivă, o formație care domină campionatul Italiei, iar meciul va fi unul foarte dificil.", a declarat Mikel Arteta, antrenor Arsenal Londra

Inter este lider autoritar în Serie A, însă, în Liga Campionilor, a suferit două înfrângeri consecutive la finalul anului trecut. Echipa antrenată de Cristian Chivu are cu 6 puncte mai puțin decât Arsenal și va încerca să se apropie de lider după partida din această seară.

„Arsenal Londra este una dintre cele mai bune echipe din Europa! Are multe calități cu care poate face diferența într-un meci. Știm că există anumite momente-cheie într-o partidă, dar suntem conștienți și de ceea ce am devenit în ultimii ani, mai ales în competițiile europene. Știm cum să abordăm astfel de adversari și vom încerca să fim cea mai bună versiune a noastră.", a menționat Cristian Chivu, antrenor Internazional Milano

Tot astăzi, deținătoarea trofeului, Paris Saint Germain , va juca în deplasare cu Sporting Lisabona, iar Real Madrid - pe teren propriu, cu AS Monaco. Tottenham Hotspur se va confrunta acasă cu Borussia Dortmund, iar FC Villarreal va găzdui pe Ajax Amsterdam.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult