Schimb de acuzații în CMC: Bugetul municipal pentru anul 2026 riscă să nu fie votat

Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026 riscă să nu fie votat, cel puțin nu în forma propusă de conducerea primăriei. Declarațiile au fost făcute de consilierii municipali din fracțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidului Socialiștilor (PSRM) la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 20 ianuarie.
Ședința, convocată pentru o nouă tentativă de a examina și vota bugetul capitalei pentru anul curent în prima lectură, a debutat cu alegerea președintelui CMC. Funcția a fost preluată, cu votul majorității consilierilor, de Denis Șova, consilier municipal din partea Partidului Nostru.
Ulterior, consilierii PAS și PSRM au solicitat modificarea ordinii de zi, cerând excluderea subiectului ce viza numirea viceprimarilor Olesea Pșenițchi și Victor Prutean. Propunerea nu a întrunit însă numărul necesar de voturi și a fost respinsă.
Tensiunile au crescut în momentul în care Dinari Cojocari, consilier municipal din partea PSRM, a cerut și excluderea de pe ordinea de zi a proiectului de decizie privind bugetul municipal pentru anul 2026. Acesta a criticat dur repartizarea resurselor financiare, invocând discrepanțe majore între domeniile sociale și alte priorități bugetare.
„Nu înțeleg unde e raționalitatea, când avem șapte spitale în municipiul Chișinău, zeci de centre pentru persoane cu dizabilități și copii aflați în dificultate și noi pentru tot sistemul dăm 42 de milioane de lei. Și avem doar cinci centre de tineret pentru care se alocă circa 41 de milioane. E o alocare irațională de mijloace financiare. Vreau ca bugetul să fie votat pentru cetățeni”, a declarat Dinari Cojocari de la tribuna CMC.
Totodată, consilierul PSRM a ironizat pancartele afișate de consilierii Mișcării Alternativa Națională (MAN) în zona prezidiului, pe care era inscripționat mesajul „Tinerii au prioritate”, afirmând că, în realitate, „prioritate au doar cei din MAN”.
Poziția fracțiunii PAS a fost exprimată de președinta acesteia, Zinaida Popa, care a subliniat importanța bugetului și a invocat lipsa de dialog dintre primărie și consilierii municipali.
„Bugetul este unul dintre cele mai importante documente pentru municipiul Chișinău și este important să înțelegem de ce Cancelaria de Stat a notificat dispoziția cu privire la bugetul pentru 2026. Presupunem că este o încălcare din partea Primăriei Chișinău. Este nevoie ca toate aspectele să fie examinate”, a declarat Zinaida Popa.
Aceasta a precizat că, deși consilierii PAS au participat la consultările publice, solicitările înaintate nu ar fi fost luate în considerare.
„Astăzi, nu am văzut nicio reacție din partea primarului general cu privire la solicitările pe care le-am expus public. Nu există niciun caiet de divergențe pe pagina Primăriei municipiului Chișinău. Cum am putea avea o poziție constructivă și corectă, în condițiile în care există lipsă de dialog și de respect față de CMC?”, a întrebat Popa.
În același context, aceasta a atras atenția asupra parametrilor financiari ai proiectului de buget.
„Bugetul propus de primărie este cu un deficit de circa trei miliarde de lei, la un buget total de aproximativ 10 miliarde. Chiar dacă există lipsă de dialog, noi oricum vom opta ca acest proiect de decizie să rămână pe ordinea de zi pentru a fi discutat”, a menționat președinta fracțiunii PAS.
În cele din urmă, propunerea consilierilor PSRM de a exclude de pe ordinea de zi chestiunea privind bugetul municipal pentru anul 2026 a fost respinsă.
Consilierii Mișcării Alternativa Națională (MAN) au respins criticile și au acuzat PAS și PSRM de blocarea deliberată a procesului bugetar. Aceștia au declarat că cele două fracțiuni au încercat din nou să excludă de pe ordinea de zi a ședinței CMC proiectul bugetului municipal și pe cel al taxelor locale.
„Aceasta se întâmplă după ce bugetul pentru anul trecut a fost scos de pe agendă, boicotat și amânat de către aceleași două fracțiuni de opt ori. Mai mult, în luna decembrie 2025, consilierii PAS și socialiștii au lipsit intenționat de la 15 ședințe consecutive, tocmai pentru a împiedica includerea bugetului municipal pe agenda Consiliului”, au acuzat consilierii MAN, partid condus de primarul capitalei, Ion Ceban.
Aceștia au „condamnat politizarea subiectelor” care, potrivit lor, vizează direct locuitorii Chișinăului și dezvoltarea orașului.
„În pofida tuturor blocajelor, continuăm și vom continua să dezvoltăm Chișinăul, să realizăm proiecte și să ne asigurăm că niciun proces important pentru oraș și cetățeni nu va avea de suferit”, au conchis reprezentanții MAN.
Consilierii municipali au început examinarea subiectelor de pe ordinea de zi în jurul orei 15:00, după ce au revenit de la pauză.
Menționăm că MAN și PAS dețin câte 20 de mandate în CMC din cele 51. Urmează socialiștii cu șase mandate, comuniștii cu două, iar Partidul Nostru, Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul „Renaștere” au câte un mandat.
CITIȚI ȘI:
Taxe locale mai mari în Chișinău, din 2026. Primăria vrea să colecteze peste 526 de milioane de lei
DECLARAȚIE | „Bugetul capitalei este blocat intenționat. Chișinăul riscă stagnare și în 2026”
Ședință cu scandal în CMC: PAS a părăsit sala – „Nu susținem un proiect ilegal și rușinos”
Fracțiunea PAS părăsește ședința CMC: a treia încercare de numire a viceprimarilor eșuează