Regional

Pănășești și Tătărești ar putea avea o singură primărie pentru acces mai bun la fonduri

TRM
Sursa: TRM

Amalgamarea voluntară a localităților avansează cu pași lenți, deși reforma presupune fonduri mai mari pentru primăriile mici care acceptă să fie absorbite. De la aprobarea reformei, în 2023, doar două astfel de procese au fost încheiate cu succes. În timp ce unii primari au rezerve, alții consideră amalgamarea voluntară drept o oportunitate. Un astfel de exemplu vine din raionul Strășeni.

TRM
Sursa: TRM

Comuna Pănășești și satul Tătărești din raionul Strășeni ar putea fi administrate de o singură primărie. Inițiativa a fost lansată de autoritățile locale în 2025, care spun că amalgamarea ar facilita accesarea fondurilor pentru dezvoltare.

„Noi am venit cu această inițiativă, am vorbit cu primarul satului Tătărești, el este de acord. Urmează ședința consiliului, ca ei să adopte această decizie. În urma amalgamării, ar trebui să fim nu mai puțin de 3.000 locuitori și noi ne încadrăm în aceste criterii. Părerea mea e că am putea, avem aici încă câteva sate, s-ar putea să facem o primărie mai mare”, menționează primarul comunei Pănășești, Valeriu Bujoreanu.

Locuitorii din Pănășești salută inițiativa.

„Nu ar strica, ar fi bine să fie o comună mare, e mai bună decât mică. Când sunt două comune, se ajută unul pe altul, o să fie și locuitori mai mulți și venituri mai mari”.

„Ar fi bine localitățile unde sunt mai puțini oameni să se unească”.

„Dacă e un plus pentru locuitori, atunci cu amândouă mâini sunt pentru. Proiectele poate vor fi realizate mai repede, mai multe fonduri”.

TRM
Sursa: TRM

Satul Tătărești are o populație de aproximativ 900 de oameni. Din cauza numărului relativ redus de locuitori, accesarea fondurilor necesare pentru finalizarea proiectelor de infrastructură, precum cele de canalizare și alimentare cu apă, este dificilă.

„Toate proiectele mari care sunt în Republica Moldova se solicită să fie un număr mare de locuitori de la 1.500 la 3.000 și noi fiind un sat sub o mie de locuitori, nu poți lua proiecte mari. Se alocă până la un milion, dar este foarte puțin. Proiectul principal pe care majoritatea satelor îl obțin, e sistemul de canalizare și apă”, spune primarul satului Tătărești, Vladimir Celeev.

Locuitorii consideră că amalgamarea ar putea aduce dezvoltare reală satului Tătărești.

„Plusul cel mai mare e faptul că, la noi la Tătărești, ultimii 15 ani de zile nu s-a mișcat absolut deloc. Dacă noi ne amalgamăm cu Pănășești, ei deja au decizia că ei vor să se amalgameze. După cum am înțeles eu, investițiile de amalgamare la două sate vin de la guvern un pic mai mari”.

„Mă gândesc că Pănășești e mai dezvoltat cât de cât, părerea mea, și este mai aproape de raion, ar putea fi un plus”.

„Lasă să fie cum o să spună locuitorii. Dacă acolo sunt mai mulți și o să ne primească pe noi, lasă să ne primească, eu sunt de acord”.

TRM
Sursa: TRM

Autoritățile centrale asigură că localitățile care aleg să se amalgameze beneficiază de sprijin financiar și tehnic, inclusiv transferuri anuale pentru susținerea bugetelor unităților administrativ-teritoriale rezultate. Până acum, doar două procese au fost finalizate: satele Chetriș, Chetrișul Nou și Hâncești din raionul Fălești, absorbite de comuna Călinești, și satele Sărata-Răzeși, Sârma și Tochile-Răducani din raionul Leova, integrate în orașul Leova.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult