Cancerul colorectal poate fi tratat: Screeningul este cea mai eficientă formă de prevenție, spun medicii

Cancerul colorectal este una dintre cele mai frecvente tipuri de tumori cu care sunt diagnosticați moldovenii. În anul 2025, peste 1.200 de persoane au aflat că suferă de această maladie. Depistat în timp util, acest tip de cancer poate fi tratat, iar screeningul este cea mai eficientă formă de prevenție. În acest context, medicii spun că, după vârsta de 40 de ani, colonoscopia trebuie efectuată în medie o dată pe an.
Dorina Sârbu are 50 de ani și este din Orhei. În urmă cu câteva luni a mers la medicul de familie pentru un examen de rutină. La recomandarea acestuia, a efectuat un test Hemoccult, care a ieșit pozitiv. Din acest motiv, a fost redirecționată la Institutul Oncologic din Chișinău pentru un screening colonoscopic. Procedura, efectuată sub anestezie și cu o durată de câteva ore, permite depistarea precoce a celulelor canceroase.
„Sunt și eu lucrător medical și știu că e posibil de făcut colonoscopie. Am mers la medicul de familie de pe sector, mi-a spus că e posibil și după vârstă, a sunat la Secția de colonoscopie, am fost programată. Fetele de aici m-au sunat, mi-au spus ce este procedura și cum trebuie să mă pregătesc înainte de asta”, a spus Dorina Sârbu.
Screeningul colorectal poate fi efectuat în trei sectoare din Chișinău, la Bălți, precum și în șase raioane din țară. Persoanele fără simptome evidente ale bolii se pot adresa medicului de familie pentru a face acasă testul iFOB, care detectează sângele ascuns în intestin.
„Din 2023, am început trecerea treptată de la un screening oportunist la unul organizat, îndemnăm persoanele să-și facă testul de screening. Respectiv, am ajuns la implicarea a zece regiuni. Ne-am dorit să aducem colonoscopia, cum e testul foarte accesibil la domiciliu, să le aducem și colonoscopia mai aproape. Actualmente, colonoscopia de screening este un serviciu descentralizat și poate fi deja efectuat, din acest an, în patru centre”, a menționat Corina Scerbatiuc-Condur, medic chirurg-endoscopist.
„E necesar ca pacientul să fie asigurat, să aibă o vârstă corespunzătoare, dacă este vorba de anamneză, atunci vârsta între 18 și 70 de ani, dacă e vorba de Hemoccult test - vârsta între 40 și 70 de ani și dacă e vorba de iFOB test - vârsta între 50-70 de ani”, a declarat medicul endoscopist, Vitalie Purice.
Anual, peste 12 mii de oameni din Republica Moldova își pierd viața din cauza cancerului. Cele mai frecvente forme sunt cancerul colorectal și cel al glandei mamare. Depistarea precoce crește șansele de supraviețuire și vindecare.
CITIȚI ȘI