Fiecare colț din gospodărie păstrează amintirea unei munci făcute în doi, exemplul unui cuplu din comuna Coșcodeni
Într-o gospodărie din comuna Coșcodeni, raionul Sângerei, fiecare colț păstrează amintirea unei munci făcute în doi. Natalia și Anatolie Munteanu sunt căsătoriți de 54 de ani și spun că au reușit, pentru că niciodată nu au încetat să se respecte.

Povestea lor a început la dansuri, la Casa de Cultură din sat. Au știut repede că vor să se căsătorească, mai rămânea doar acordul părinților.
„Starosta se ducea la părinții, la neamurile mele. De exemplu, doi, trei oameni acolo, persoane, le trimiteau la părinții ei. Prima seară, ca să se înțeleagă dacă îi dă voie sau nu-i dă voie. Înainte nu se duceau fetele la băiat. A fost altă modă. Atunci, fără acordul părinților nu aveai voie. Apoi, ne-am dat acordul că vrem să fie împreună”, povestește Anatolie Munteanu.
Au construit casa și gospodăria împreună, muncind zi și noapte, fără să împrumute bani de la nimeni.
„De la nuntă ce am câștigat, am întors datoriile și ne-au rămas 800 de lei. Ne-am pornit să facem casă, împreună, în doi. N-am împrumutat de la nimeni o capeică. Am muncit amândoi, zi și noapte, cât am putut. Am făcut și case, și saraie, și gospodărie, cum trebuie”.
Recunosc că au avut și supărări, dar niciodată nu au rostit cuvântul despărțire.
„El a fost mai încet, dar eu eram mai iutișoară. El tăcea și făcea, dar eu, din urmă, mai grăiam și mai făceam. Eu nu stau înainte. Mă duc și-mi caut de treabă, până când se liniștesc spiritele. Mânia ea nu o ține mult. Ne mai certăm un pic, iar peste o oră sau chiar o jumătate de oră ne trece”, a spus soția, Natalia Munteanu.
Familia lor s-a mărit de-a lungul anilor: au două fiice, cinci nepoți și zece strănepoți. Mulți dintre ei sunt peste hotare, iar dorul îi adună în fiecare toamnă acasă.
„Purcelușul îl țin pentru nepoți. Dacă vom fi sănătoși, o să mai luăm încă unul. Am și aici vreo trei nepoți, adică trei strănepoți, alții sunt în Anglia, în Polonia și în Italia. Noi pentru asta și trăim, pentru ei trăim. Sunt bucuros că îi am pe toți și mă consider un om bogat”, a menționat el.
„Ne dorim să fim așa cum au fost și ei: gospodari și la locul nostru”, afirmă fiica Aurelia Savuleac.
„Este o familie model, o familie care dă exemplu. Istoria povestită de această familie denotă faptul că principalul într-o relație frumoasă este răbdarea, este munca, este tendința de a crea, de a educa copiii pentru a-le asigura un viitor frumos”, a declarat primara din Coșcodeni, Vitalia Gîrbu.
Reporter: Denis Chirtoca
