Economic

Zeci de grădinițe din Chișinău vor fi modernizate în cadrul unui proiect de eficiență energetică

Cincizeci și două grădinițe din Chișinău, frecventate de peste 10.000 de micuți și cu aproape 1.500 de angajați vor fi modernizate în cadrul unui proiect de reabilitare energetică a instituțiilor preșcolare. Prima etapă a proiectului se va concentra pe modernizarea a 30 de grădinițe, cele mai mari din toate sectoarele capitalei.

„Lucrările presupun reabilitarea clădirilor, pereților, acoperișurilor, schimbarea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, îmbunătățirea sistemului preparării apei calde menajere, modernizarea instalațiilor electrice, a iluminatului, reabilitarea facilităților sanitare și a echipamentelor interne, precum și instalarea punctelor termice individuale, a sistemelor de control și a echipamentelor eficiente energetic pentru bucătărie. De asemenea, proiectul include utilizarea surselor de energie regenerabilă”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban, la evenimentul de lansare a proiectului.

Licitațiile vor fi pregătite de către experți locali în colaborare cu cei ai Uniunii Europene și urmează a fi lansate până în luna mai 2026.

Începutul lucrărilor de reabilitare a primelor 20 de grădinițe este planificat pentru anul 2027, iar finalizarea proiectului - peste trei ani, a subliniat Ion Ceban.

Ala Mîrza, consilieră a primarului și responsabilă de implementarea proiectului, a declarat că, „pentru prima tranșă, costul total este de 33.8 milioane de euro”.

Potrivit acesteia, proiectul nu reprezintă o simplă reparație capitală, ci un set de măsuri integrate de eficiență energetică, menite să reducă costurile Direcției Generale Educație și ale Primăriei municipiului Chișinău și să asigure un confort termic corespunzător copiilor și personalului.

Perioada de recuperare estimată a investiției este de aproximativ 8.8 ani.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 57 de milioane de euro, echivalentul a peste 1.2 miliarde de lei, fiind finanțat printr-un mix de instrumente financiare, incluzând contribuții de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiții, granturi europene și contribuția municipiul Chișinău.

În prezent, municipiul implementează peste 30 de proiecte finanțate prin instrumente ale Uniunii Europene, cu un portofoliu total de 4.5 miliarde de lei.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult