Lucrări de reparație la drumurile din capitală: „De 46 de ani sunt șofer de taxi, prima dată văd așa drumuri”
După săptămâni în care șoferii din capitală au făcut slalom printre gropi, Primăria Chișinău anunță mobilizarea tuturor drumarilor. În următoarele zile, vor avea loc intervenții în toate sectoarele, dar prioritate au străzile principale. Conducătorii auto s-au bucurat să-i vadă pe muncitori puși pe treabă și au așteptat cu răbdare în ambuteiajele care s-au format din cauza lucrărilor.
Șoseaua Hâncești a rămas ciuruită de gropi după topirea zăpezilor. Muncitorii spun că lucrările de plombare vor dura cel puțin două zile. Situația este dezastruoasă în toate sectoarele, potrivit șoferilor. Autoritățile promit că intervențiile vor continua și în weekend, astfel încât traficul să fie adus la condiții normale cât mai curând posibil.
„Foarte greu se circulă în oraș. Bravo că au început să facă cât de cât drumurile. E dezastru, în oraș e dezastru. Aici, la cerc sunt foarte multe gropi, e dezastruos, ca după război”.
„De 46 de ani sunt șofer de taxi și prima dată văd așa drumuri la Chișinău. Unul lucrează, zece se uită. - Când credeți că vor fi gata? - Poate în al cincilea semestru vor fi gata”.
„Drumul e perfect, pentru că vine primăvara, dar oamenii nu știu care e diferența dintre bortă și gaură. Ei trebuie să știe că acestea sunt borți, dar gaura e care se traversează. Când ei vorbesc de găuri - ei nu înțeleg. Primarul nostru trebuie să fie mai drăguț și să lucreze pe timp de noapte ca să astupe borțile cu rumeguș, ca oamenii să iasă, să nu se jeluie”.
„Schimbați mai des anvelopele, adaptați la viteza corespunzătoare și probleme nu-s. Primarul nu poate să fugă după fiecare gaură să o cârpească, trebuie să înțelegem și asta. A fost iarnă grea, o să fie timp, o să le facă, noi trebuie să fim oleacă mai prudenți, mai atenți, mai ascultători, dar nu deodată să învinuim guvernarea sau pe cineva. Totul este bine”.
Municipalitatea îndeamnă cetățenii să manifeste înțelegere, iar conducătorii auto să respecte regulamentul circulației rutiere în zonele de intervenție.
Drumarii au intervenit cu prioritate pe bulevardul Dacia, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pe strada Calea Orheiului sau în alte zone aglomerate. Lucrări s-au făcut și pe străzile mai mici:
„Transport e mult și lumea care înțelege se ferește, care nu, nu. Diferită lume este. Șeful de șantier spune că lucrăm azi și mâine de la 07:00 până la 18:00”.
„Reușim cu toate, dacă trebuie - facem totul. După cum ne-a fost misiunea, am îndeplinit-o și noi”.
Șoselele din țară sunt și ele acoperite de gropi. Ministerul Infrastructurii a anunțat că instituțiile responsabile de întreținerea drumurilor vor mobiliza toți muncitorii și toate unitățile de tehnică pentru a interveni rapid acolo unde este nevoie. Lucrările vor fi fi prioritizate în funcție de gradul de degradare și de intensitatea traficului.



CITIȚI ȘI: