Activitatea grădinilor zoologice va fi reglementată de o lege nouă, armonizată cu legislația UE

Activitatea grădinilor zoologice va fi reglementată de o lege nouă, armonizată cu legislația Uniunii Europene (UE). Un document în acest sens a fost votat pe 26 februarie, de Parlament, în prima lectură. Noua lege prevede că acestea trebuie să dețină o autorizație eliberată de Agenția de Mediu și să aibă un registru oficial de evidență a animalelor.
Proiectul noii legi privind grădinile zoologice a fost elaborat de Ministerul Mediului și transpune în legislația națională directiva europeană privind animalele sălbatice din grădinile zoologice. Actul reglementează autorizarea, controlul și funcționarea grădinilor zoologice în scopul protejării faunei sălbatice, conservării biodiversității și asigurării bunăstării animalelor.
Proiectul mai conține prevederi referitoare la funcționarea grădinilor zoologice, procedurile de autorizare și retragere a autorizației de mediu, instituirea măsurilor de siguranță pentru personalul angajat și pentru vizitatori. De asemenea, inițiativa reglementează procedurile de achiziționare, înregistrare și transport al animalelor sălbatice.
Documentul stipulează că animalele aparținând speciilor sălbatice, deținute în grădinile zoologice, sunt considerate colecții de animale din fauna sălbatică și urmează să fie înregistrate în Registrul de stat al colecțiilor de animale și plante.
O prevedere se referă la cerințele de conservare a biodiversității. Grădinile zoologice vor avea obligația de a elabora, implementa și publica propria strategie de conservare a biodiversității, care va include programe de reproducere în captivitate, activități educaționale și proiecte de cercetare științifică.
„Prin această intervenție legislativă se urmărește sporirea contribuției grădinilor zoologice la eforturile de conservare, educație ecologică și cercetare științifică, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova”, se arată în nota informativă a proiectului de lege.
La moment, activitatea grădinilor zoologice este reglementată de o lege adoptată în 2007, care nu mai este actuală.
Proiectul noii legi privind grădinile zoologice urmează să fie votat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, noua lege va intra în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
CITIȚI ȘI: - Reguli mai stricte pentru grădinile zoologice: autorizație de la Agenția de Mediu și controale periodice