Externe

Vânzarea activelor Lukoil, încetinită: SUA crește presiunea asupra Moscovei în negocierile de pace privind Ucraina

Statele Unite au decis să încetinească procesul de vânzare a activelor internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, în încercarea de a amplifica presiunea asupra Rusiei în discuțiile de pace privind conflictul din Ucraina, transmite Reuters, cu referire la patru surse familiare cu negocierile.

Potrivit unui document al Office of Foreign Assets Control analizat de Reuters, OFAC va prelungi termenul-limită pentru finalizarea tranzacțiilor de la 28 februarie la 1 aprilie.

Reuters notează că aceasta este a patra amânare de acest tip, după sancțiunile impuse în octombrie 2025 împotriva celor doi mari producători ruși de petrol: Lukoil și compania de stat Rosneft.

Negocierile trilaterale dintre SUA, Rusia și Ucraina, desfășurate în Geneva, Abu Dhabi și Miami, nu au produs încă un progres semnificativ. Discuțiile includ sancțiunile asupra producătorilor ruși de petrol și modul în care acestea pot fi folosite ca pârghie pentru avansarea negocierilor de pace. O nouă rundă de discuții este programată pentru luna martie.

Un oficial american a declarat că amânarea termenului este menită „să faciliteze negocierile în curs cu Lukoil și să sprijine eforturile președintelui Donald Trump de a priva Rusia de veniturile necesare mașinii sale de război și de a obține pacea”.

Potrivit cerințelor SUA, vânzarea activelor nu poate aduce niciun beneficiu imediat Lukoil, iar toate încasările trebuie depuse într-un cont înghețat aflat sub jurisdicția americană, citează News.ro.

Activele scoase la vânzare, evaluate la 22 de miliarde de dolari, includ câmpuri petroliere, rafinării și rețele de benzinării din Irak până în Finlanda, iar interesul este ridicat: peste o duzină de potențiali cumpărători au depus intenții.

Printre aceștia se află companii precum ExxonMobil, fostul proprietar al Pornhub, fondul privat american Carlyle Group, Midad Energy din Arabia Saudită, miliardarul Todd Boehly împreună cu banca de investiții Xtellus Partners și fondul din Emiratele Arabe Unite Alliance Investment Partners.

De asemenea, un parteneriat între Chevron și Quantum Capital Group din Texas se află în discuții avansate, dar nu a convenit încă termenii cu Lukoil.

Procesul de vânzare, gestionat inițial exclusiv de OFAC, a fost escaladat la nivelul Casei Albe, Trezoreriei și Departamentului de Stat, cu implicarea directă a secretarului Trezoreriei Scott Bessent, potrivit a trei surse.

Tensiunile au crescut după ce, la începutul lunii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că serviciile sale de informații l-au informat despre o propunere economică de 12 trilioane de dolari făcută de emisarul rus Kirill Dmitriev administrației Trump, un pachet care ar include și activele Lukoil, complicând suplimentar negocierile.

Casa Albă, Departamentul de Stat, Trezoreria și Lukoil nu au răspuns solicitărilor de comentarii privind legătura dintre prelungirea termenului și discuțiile de pace.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult