Podul de Flori de la Ungheni prinde contur și ar urma să fie inaugurat în iulie: Lucrările avansează pe ambele maluri ale Prutului

Lucrările la Podul de Flori peste Prut, care va lega Ungheniul din România de localitatea Zagarancea, raionul Ungheni din Republica Moldova, avansează într-un ritm susținut, iar autoritățile estimează că obiectivul ar putea fi finalizat cel târziu în luna iulie curent. Proiectul este considerat unul istoric, fiind primul pod rutier la nivel de autostradă construit peste Prut în ultimii peste 60 de ani.
Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Mircea Păscăluță, a anunțat că lucrările sunt în plină desfășurare pe ambele maluri ale râului.
„Podul de Flori avansează rapid! Lucrările la Podul de Flori Ungheni (RO) – Zagarancea (MD) evoluează pe ambele maluri ale Prutului. Construim primul pod rutier la nivel de autostradă peste Prut după mai bine de 60 de ani - un proiect istoric pentru conectivitatea dintre Republica Moldova și România”, a declarat Mircea Păscăluță.
Potrivit acestuia, pe partea Republicii Moldova structurile sunt în plină execuție, iar pe malul românesc a început montarea tablierului metalic.
„Ritmul lucrărilor ne permite să estimăm finalizarea până în luna iulie”, a precizat secretarul de stat.

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, a anunțat, la rândul său, „vești bune de la Prut” direct de pe șantier, subliniind că proiectul este cofinanțat din fonduri europene nerambursabile.
Pe malul dinspre România, în județul Iași, a început montarea tablierului metalic pe prima deschidere a podului, între culee și pilă. Elementele metalice sunt produse la Satu Mare, iar pila și culeea sunt deja finalizate.
Pe partea Republicii Moldova, culeea este finalizată până la nivel de suprastructură, se lucrează la cofrarea elevațiilor pilei, iar în zilele următoare urmează turnarea betonului.
„Până la sfârșitul săptămânii viitoare, se va turna și ultima elevație a podului”, a mai anunțat oficialul de peste Prut, menționând că podul va fi finalizat „maximum până în luna iulie”.
Proiectul este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), cu aproape 35 de milioane de euro. Noua construcție va lega Autostrada Unirii A8 din România de infrastructura rutieră din Republica Moldova și va asigura conexiunea directă la rețeaua transeuropeană de transport.
Autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului subliniază că Podul de Flori este cea mai importantă structură de infrastructură de transport construită vreodată peste râu, consolidând legătura rutieră și economică dintre cele două state.
Menționăm că autoritățile din România și R. Moldova își propun să construiască, până în 2030, alte patru noi poduri rutiere peste râul Prut: Stânca (RO) – Costești (MD), Bumbăta (RO) – Leova (MD), Fălciu (RO) – Leca (MD) și Răducăneni (RO) – Bărboieni (MD).
CITIȚI ȘI:
- „Podul de Flori” de la Ungheni avansează pe ambele maluri ale Prutului: primul pod la nivel de autostradă între R. Moldova și România
- În mai puțin de un an, vom trece Prutul pe noul pod de la Ungheni. Asigurările vin din partea unui secretar de stat român
- Primii cinci kilometri de autostradă din R. Moldova, anunțați oficial: „În două luni, demarează licitația”