Politic

R. Moldova inaugurează un Consulat onorific la Hamburg

R. Moldova va avea un Consulatul onorific la Hamburg, Germania. Oficiul acestuia va fi inaugurat pe parcursul săptămânii curente, în cadrul vizitei vicepremierului Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, în Germania.

Șeful diplomației va merge, în perioada 3 – 5 martie curent, la Berlin și Hamburg, la invitația ministrului federal de Externe al Germaniei, Johann Wadephul.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Oficiul Consulatului onorific al Republicii Moldova va contribui la consolidarea prezenței țării noastre în nordul Germaniei și la sprijinirea cetățenilor moldoveni din regiune.

Șeful diplomației moldovenești va avea întrevederi cu primarul general al orașului Hamburg, Peter Tschentscher, cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie, precum și cu reprezentanți ai mediului academic.

Totodată, Mihai Popșoi va avea, pe 5 martie, la Berlin, o întrevedere cu omologul său german, Johann Wadephul, urmată de o conferință de presă comună.

De asemenea, șeful diplomației va discuta cu oficiali ai Guvernului federal și membri ai Bundestagului, inclusiv cu președintele Comisiei parlamentare pentru afaceri europene, Anton Hofreiter, cu președintele Comisiei parlamentare pentru relații externe, Armin Laschet, cu președintele Forumului parlamentar germano-moldav, Johannes Schraps, precum și cu consilierul pentru politică externă și de securitate al Cancelarului federal, Gunther Sautter.

Programul mai include discuții la Ministerul Federal de Externe, întrevederi cu reprezentanți ai mediului economic și analitic german și participarea la conferința „Extinderea UE – perspective pentru Republica Moldova”.

A doua zi după ce își încheie vizita în Germania, vicepremierul Mihai Popșoi va zbura la Baku, Republica Azerbaidjan, la invitația omologului azer, Jeyhun Bayramov.

Mihai Popșoi va avea întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Azerbaidjan, Jeyhun Bayramov, cu președinta Parlamentului, Sahiba Gafarova, precum și cu prim-viceministrul Economiei, Elnur Aliyev, și reprezentanți ai companiei energetice SOCAR.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult