Sport

Tottenham Hotspur, foarte aproape de prăpastie

independent.co.uk
Sursa: independent.co.uk

Se îngroașă gluma pentru Tottenham Hotspur. Echipa londoneză a pierdut meciul cu Crystal Palace, scor 1-3, aceasta fiind a 5-a înfrângere consecutivă în Premier League, iar riscul de a retrograda este tot mai mare.

Tottenham a marcat primul gol al meciului, prin Dominic Solanke, în minutul 34. După doar 4 minute, însă, gazdele au primit o lovitură dură. Fundașul Micky van de Ven a comis un fault în postură de ultim apărător chiar în careu. Arbitrul l-a eliminat pe olandez și a dictat penalty. Jucătorul faultat, Ismaila Sarr, a transformat lovitura de la punctul cu var. Spurs au fost afectați de cele întâmplate și până la pauză au mai încasat 2 goluri. Au marcat Jorgen Strand Larsen și același Sarr.

După 29 de etape, Tottenham este pe locul 16 în clasament, cu 29 de puncte. West Ham United, care este pe locul 18, deci în zona retrogradării, are doar cu un punct mai puțin.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult