Externe

Cel puțin șapte țări din Golf au raportat explozii în timpul nopții

La aproape o săptămână de la începutul războiului, Tel Avivul continuă atacurile masive asupra Teheranului, în timp ce Iranul ripostează cu drone și rachete spre Israel, precum și spre mai multe țări din regiune, unde se află baze militare americane. Și Statele Unite ale Americii (SUA) intensifică ofensiva, în timp ce șapte țări din regiune au raportat explozii peste noapte, potrivit CNN.

Deasupra Israelului, o rachetă balistică iraniană doborâtă a provocat o ploaie de muniții cu fragmentație. Acestea au căzut haotic asupra zonelor rezidențiale - Tel Aviv, Bnei Brak și alte orașe din centrul Israelului.

Iranul folosește în atacuri arme cu dispersie, pentru că arsenalul său se micșorează rapid, afirmă Pentagonul. Forțele israeliene și americane au distrus deja sute de lansatoare care aparțineau Teheranului.

„Atacurile cu rachete balistice ale iranienilor au scăzut cu 90% comparativ cu prima zi, iar cele cu drone au scăzut cu 83%, dar rămânem vigilenți. Atacurile noastre împotriva marinei iraniene s-au intensificat. Am scufundat sau distrus 24 de nave. În ultimele câteva ore, am lovit o navă iraniană purtătoare de drone de dimensiunea unui portavion din cel de-al Doilea Război Mondial, este în flăcări. În ultimele 72 de ore, forțele americane au lovit aproape 200 de ținte în interiorul Iranului, inclusiv în jurul Teheranului”, a spus Brad Cooper, amiral la Comandamentul Central al armatei americane.

Comentariile oficialilor vin după ce Camera Reprezentanților din SUA a respins o cerere de a-l împiedica pe Donald Trump să continue atacurile aeriene fără autorizația Congresului.

Și președintele american Donald Trump a declarat că sistemele de apărare antiaeriană și capacitățile balistice ale Iranului au fost distruse complet sau în mare parte.

„Distrugem tot mai multe rachete și drone ale Iranului în fiecare oră, eliminându-le cum nimeni nu credea că este posibil. De îndată ce declanșează o rachetă în patru minute, lansatorul este lovit. Nu știu ce se întâmplă, dar avem cea mai puternică armată din lume. Marina lor a dispărut. 24 de nave în trei zile”, a spus președintele american, Donald Trump.

Între timp, continuă atacurile asupra Iranului. Unul dintre bombardamente a fost transmis în direct la televiziunea de stat. Un jurnalist relata din centrul orașului Teheran, când s-au auzit explozii.

Mai multe explozii masive au lovit locații din Teheran, inclusiv zone rezidențiale și în vecinătatea Universității din oraș. Totodată, angajații Semilunii Roșii au desfășurat operațiuni de căutare și salvare într-un parc din Ziba Shahr, în urma unui atac aerian american-israelian.

Potrivit Human Rights, în jur de 1.170 de civili din Iran au fost uciși de la începutul campaniei de bombardamente ale forțelor americane și israeliene.

În același timp, avioanele israeliene au bombardat orașe din sudul și estul Libanului, inclusiv din Valea Bekaa, precum și suburbiile sudice ale capitalei Beirut.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult