Social

Peste 62% dintre cetățeni consideră că locul femeii este „la cratiță”

Femeile din Republica Moldova au un nivel de instruire mai ridicat decât bărbații, dar se regăsesc mai puțin în funcții de conducere și au salarii mai mici. Ajunse la vârsta de pensionare, doamnele continuă să fie discriminate.

Potrivit datelor statistice, pensia medie a femeilor este cu o mie de lei mai mică decât cea a bărbaților. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a publicat date privind Indexul Egalității de Gen. Potrivit experților, în timp ce reformele legislative recente au încurajat participarea femeilor pe piața muncii, în multe domenii s-au înregistrat regrese ce sunt amplificate de consolidarea percepțiilor tradiționaliste în societate.

Femeile din Republica Moldova trăiesc mai mult cu aproape nouă ani și sunt majoritare și în rândul beneficiarilor de pensii. Cu toate acestea, pensia medie la femei este de 4.082 de lei, față de la 5.013 lei la bărbați. În pofida nivelului de educație mai ridicat, femeile continuă să câștige mai puțin decât bărbații cu aproape 17%.

„Știți, rolul femeii în societate este mare. Lupta asta cu egalitatea o să fie întotdeauna”.

„La noi încă este percepția că rolul femeii este un pic mai jos. Fiecare trebuie să primească atât cât alocă pentru stat. Asta și este inegalitatea, omul simplu, eu 50 de ani am muncit”.

„Suntem toți egali, și bărbații, și femeile, și toate drepturile trebuie să fie egale, cât despre salariu, depinde de ce funcție ea îndeplinește”.

„Pensia mea e mai mare decât a soțului și nu-i nimic strașnic. El nu a lucrat după ce a ieșit la pensie și a rămas cu pensia mai mică. În societatea noastră sunt și inegalități. Putem să schimbăm legi și să facem ce n-ar fi, dar dacă vine din familie, dacă soțul nu respectă soția, atunci asta e o problemă”.

„Trebuie să mergem spre asta, să tindem să avem aceleași drepturi”.

Centrul Parteneriatului pentru Dezvoltare a calculat Indexul Egalității de Gen. Scorul general a fost 61 de puncte dintr-un total de 100. Potrivit experților, stereotipurile sunt bine înrădăcinate în societate. 62.4% dintre cetățeni consideră că destinul femeii este familia și gospodăria. În 2021, această pondere era de 48 la sută.

„O altă percepție promovată este că este datoria femeii să se ocupe de treburile casei. Aceste percepții, cu regret, nu sunt doar fraze, dar se transpun evident în actele de violență împotriva femeilor”, a declarat Alexandra Ermolenco, directoare de programe la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.

Indexul Egalității de Gen 2026 măsoară egalitatea de șanse în șase domenii strategice. Ediția din acest an evidențiază o realitate duală - Republica Moldova reușește să implementeze reforme structurale eficiente pentru părinți, dar eșuează în a menține ritmul reprezentării femeilor în structurile executive de vârf.

Potrivit datelor statistice, femeile reprezintă peste jumătate din populația Republicii Moldova și sunt mai numeroase în special în rândul populației vârstnice.

CITIȚI ȘI:

Camelia Babeica

Camelia Babeica

Autor

Citește mai mult