Externe

Agenția Internațională a Energiei decide să elibereze pe piață 400 mil. barili de petrol pentru a atenua scumpirile

Cele 32 de state membre ale Agenției Internaționale a Energiei (AIE), cu sediul la Paris, anunță miercuri că au decis să deblocheze „400 de milioane de barili de petrol” din rezervele lor strategice, cu scopul de a relaxa presiunile asupra pieței petrolului, care se scumpește din cauza războiului lansat de către Statele Unite și Israel în Iran, scrie news.ro.

Această decizie a fost luată „pentru a remedia perturbările piețelor petroliere care decurg din Războiul din Orientul Mijlociu”, anunță într-un comunicat organizația.

AIE precizează că este vorba despre cea mai mare cantitate de petrol pusă vreodată pe piață.

Această decizie a fost luată cu scopul de a relaxa presiunile asupra pieței petrolului, care se află în creștere de la începutul intervenției americano-israeliene în Iran, la 28 februarie.

„Securitatea energetică este mandatul fondator al AIE și mă bucur de solidaritatea puternică de care dau dovadă membrii AIE luând împreună decizii decisive”, salută directorul executiv al AIE Fatih Birol.

Din organizație fac parte, între alte țări, Statele Unite, Germania, Franța, Australia sau Canada.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult