ÎN CONTEXT | PAS, PSRM și MAN se acuză reciproc pentru blocajul din CMC la votarea bugetului

În lipsa unui consens în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), capitala continuă să activeze în baza unui buget provizoriu, care permite exclusiv acoperirea cheltuielilor operaționale. Disputa și fragmentarea politică, în situația în care nicio facțiune nu deține majoritatea necesară, împiedică adoptarea documentului financiar, au constatat, în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1, reprezentanții celor trei fracțiuni politice din CMC.
Președinta fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate din CMC, Zinaida Popa, susține că responsabilitatea pentru identificarea unui compromis revine primarului, care trebuie să găsească o formulă de consens cu toate fracțiunile din consiliu. Situația riscă să întârzie lansarea unor proiecte importante de infrastructură și investiții pentru locuitorii din Chișinău, în timp ce negocierile politice dintre fracțiuni rămân blocate.
„Primarul trebuie să înțeleagă că Primăria municipiului Chișinău și bugetul municipal nu este al lui, iar în spatele fiecărui consilier stau oameni care i-au votat. Iată, când va fi înțeles acest fapt, eu sunt sigură că vom putea avea șansa de a avea buget. Atât timp cât Primăria este văzută de către primar doar ca un instrument de a-și satisface poftele lui politice, imaginea lui, atunci acest lucru nu va fi posibil”, a declarat Zinaida Popa.
Ea a amintit că PAS a anunțat, încă anul trecut, principalele condiții pentru susținerea bugetului municipal. Acestea vizează investiții în infrastructură, educație și protecție socială.
„Am solicitat 200 de milioane de lei să putem să începem să construim școli, am considerat că trebuie să investim în drumuri, ele trebuie să fie reparate capital, compensații la căldură și am solicitat asistenții personali să fie angajați în câmpul muncii”, a punctat Zinaida Popa.

Și consilierul PSRM, Dinari Cojocaru, susține că prioritățile primarului Ion Ceban s-au mutat de la administrarea orașului către consolidarea propriei formațiuni politice, iar ambițiile politice au suprimat ritmul de dezvoltare al Chișinăului, lăsând în urmă nevoile de bază ale locuitorilor.
„Atât timp cât Ion Ceban se ocupa de Primărie, orașul se mai dezvolta. Din momentul în care el a trecut la politică, a uitat de ce are nevoie un cetățean obișnuit. Primăria elaborează certificate și autorizații pentru construcții de clădiri noi, însă nu au infrastructură locală”, a declarat Dinari Cojocaru.
Socialistul a mai criticat lipsa unui mecanism de consultare reală a locuitorilor capitalei.
„Voi vreți să faceți ca MAN (partidul primarului Ion Ceban, n.r.) să crească din contul banilor publici, ceea ce este ilegal. Bugetul care este pentru partidul MAN nu este un buget al chișinăuienilor”, a declarat consilierul PSRM.
Acesta a evidențiat lipsa investițiilor în instituții de învățământ, cerând ca peste 60% din buget să fie orientat către componenta socială.
„Să construim noi școli în sectoarele Botanica, Ciocana și Buiucani, unde se construiesc un șir de clădiri care tot sunt cu acordul primarului se fac”, a spus Dinari Cojocaru.

În cadrul emisiunii s-a conectat online consilierul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Grigore Bejenaru, care a acuzat PAS și PSRM că blochează intenționat adoptarea bugetului sub diverse pretexte pentru a extrage beneficii de imagine pentru alegerile locale din 2027.
„Suntem captivi în sala de ședință a CMC, unde aceste două fracțiuni au blocat activitatea la maximum, acuzând de fiecare dată că nu s-a discutat cu ei. De fiecare dată găsesc scuze pentru a fugi de responsabilitate și de a vota bugetul. Cred că, dacă nu vor vota bugetul, se va îndatora [municipalitatea]”, a declarat Grigore Bejenaru.
Consilierul a respins criticile privind stagnarea orașului. El a recunoscut totuși că executivul are un portofoliu activ de proiecte care nu pot fi finalizate sau extinse fără deblocarea forului deliberativ.
„Este un fals că de doi ani de zile capitala nu se dezvoltă sau nu implementează proiecte. Noi, ca fracțiune și putere executivă, avem mai multe proiecte, suntem deschiși să discutăm, dar cât e blocată ședința CMC e imposibil să ajungem la aceste subiecte”, a precizat alesul local.
Grigore Bejenaru a atras atenția asupra configurației politice din CMC, subliniind că responsabilitatea votului revine celor care dețin majoritatea numerică.
„Din 51 de consilieri care reprezintă municipalitatea, 20 sunt de la MAN, ceilalți 31 de consilieri au o forță în cadrul CMC. Două fracțiuni care au împreună majoritatea, PAS – 20 și PSRM – 6, de fiecare dată blochează examinarea bugetului”, a conchis Grigore Bejenaru.

Ultima dată, bugetul capitalei a fost aprobat în 2024, iar în prezent Primăria activează în baza unui buget provizoriu, la fel ca și în 2025. Legea permite efectuarea cheltuielilor proporțional cu anul precedent, ceea ce înseamnă că structura bugetară păstrează prioritățile din 2024. Cheltuielile provizorii sunt estimate la aproximativ 9 miliarde de lei, unde ponderea majoritară revine domeniului social: aproape 60% din alocări sunt destinate educației, sănătății și protecției sociale.
Proiectul propus pentru anul 2026 prevede un buget de aproape 11 miliarde de lei, cu un deficit ce depășește un miliard de lei. Investițiile majore vizează extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, reabilitarea râului Bâc, finanțarea transportului public și modernizarea rețelelor de apă și canalizare.
CITIȚI ȘI: