Deținătorii de terenuri care nu elimină ambrozia vor fi amendați cu până la 6.000 de lei: Măsuri aprobate de Guvern

Deținătorii de terenuri, indiferent dacă acestea sunt agricole sau au altă destinație, sunt obligați să înlăture ambrozia de pe suprafețele pe care le gestionează – planta cunoscută pentru efectele sale alergene puternice, care poate provoca iritații oculare și dificultăți respiratorii. Aceeași obligație o au și administratorii de drumuri, căi ferate sau bazine acvatice.
Măsurile au fost aprobate în ședința Guvernului din 18 martie. Secretarul general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Sergiu Gherciu, a explicat că este vorba de un mecanism integrat de intervenție, axat pe prevenirea extinderii acestei plante și pe eradicarea focarelor existente.
„Proiectul stabilește măsuri obligatorii și mecanisme de coordonare, control și informare publică, cu stabilirea clară a responsabilităților pentru autoritățile implicate, prin trecerea de la intervenții sporadice la o strategie națională coerentă”, a declarat secretarul general al MAIA.
Autoritățile din domeniul agriculturii, mediului și sănătății își vor coordona acțiunile și vor desfășura campanii de informare. De asemenea, vor verifica în ce măsură sunt respectate intervențiile necesare pentru combaterea ambroziei.
„Proiectul instituie obligația de eradicare a ambroziei într-un interval determinat, prin metode precum cosirea repetată, smulgerea, lucrările agrotehnice și, după caz, aplicarea erbicidelor”, a precizat Sergiu Gherciu.
Terenurile afectate vor fi cartografiate, iar informațiile despre focare vor fi publicate pe paginile web oficiale ale autorităților publice centrale de specialitate.
„Nerespectarea obligațiilor de combatere a ambroziei va atrage răspundere contravențională”, a afirmat secretarul general al MAIA.
Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede amenzi de până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice și de până la 6.000 de lei pentru companii în cazurile de neîndeplinire a obligației de prevenire a răspândirii buruienilor pe terenuri.
Polenul ambroziei poate provoca alergii, crize de astm și alte probleme respiratorii. În același timp, afectează culturile agricole, biodiversitatea și echilibrul natural al terenurilor.
CITIȚI ȘI: