Social

R. Moldova, conectată la infrastructura europeană: primii kilometri de autostradă și poduri noi peste Prut

Construcția primei autostrăzi peste Prut și a mai multor poduri rutiere între Republica Moldova și România marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii și apropierea de standardele europene, susține secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu. Potrivit lui lucrările la primul pod nou de la Ungheni ar urma să fie finalizate chiar în acest an.

Pe teritoriul Republicii Moldova va fi construit și primul segment de autostradă, de aproximativ 5,5 kilometri.

„Republica Moldova este cum era, să zic, România acum 10-15 ani în materie de infrastructură rutieră. E nevoie de investiții în reabilitarea drumurilor existente, dar cred că mai important de atât este faptul că împreună construim primii kilometri de autostradă dincolo de Prut, pe zona Ungheni, asta reprezintă un prim pas spre dezvoltarea infrastructurii de mare viteză și în Republica Moldova”, a precizat Scrioșteanu în cadrul emisiunii „Eu și Uniunea Europeană” de la Moldova 1.

În paralel, autoritățile celor două state au stabilit construcția a încă patru poduri noi peste Prut și modernizarea infrastructurii existente, inclusiv a punctului vamal Albița–Leușeni, unde este planificată edificarea unui pod nou cu patru benzi.

„Ținta noastră este ca fiecare raion de pe Prut să aibă cel puțin un pod rutier”, a declarat oficialul român, precizând că finanțarea va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul României.

Republica Moldova trebuie să accelereze pregătirea proiectelor pentru a putea valorifica fondurile europene disponibile, susține Scrioșteanu.

„Recomandările principale țin de cu începerea unor proiecte viabile, maturizarea acestora în așa fel încât atunci când vor fi primele fonduri în preaderare să avem proiecte, să aveți proiecte mature care să înceapă a fi implementate imediat”, a spus acesta, avertizând că lipsa proiectelor pregătite poate duce la pierderea finanțărilor, așa cum s-a întâmplat anterior în România.

În acest context, Scrioșteanu a evidențiat și rolul strategic al Republicii Moldova în regiune, inclusiv în procesul de reconstrucție a Ucrainei.

„Rutele solidarității pot deveni rutele reconstrucției Ucrainei”, a afirmat el, subliniind că dezvoltarea infrastructurii rutiere poate transforma țara într-un coridor important pentru transportul de mărfuri.

De asemenea, oficialul a remarcat că dezvoltarea infrastructurii rutiere și conectarea la coridoarele europene de transport sunt esențiale pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru atragerea investițiilor în economie.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult