Linia Isaccea-Vulcănești rămâne deconectată: R. Moldova menține alimentarea prin rute alternative activate peste noapte

Linia electrică Isaccea-Vulcănești rămâne deconectată și în dimineața zilei de marți, 24 martie, iar autoritățile au activat soluții alternative pentru menținerea alimentării cu energie electrică.
Ministerul Energiei anunță că, pe parcursul nopții, operatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, a pus în funcțiune rute alternative de alimentare. Sunt utilizate inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Republica Moldova.
Potrivit instituției, aceste măsuri au fost luate pentru a asigura continuitatea livrării energiei electrice către consumatori, în contextul în care linia electrică Isaccea-Vulcănești rămâne în continuare deconectată.
Ministerul Energiei precizează că procesul de inspectare tehnică este în desfășurare, iar autoritățile vor reveni cu informații suplimentare în următoarele ore.
Și premierul Alexandru Munteanu a reacționat la situația din sectorul energetic, avertizând asupra riscurilor generate de atacurile din regiune.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, acesta a declarat că „în urma atacurilor Rusiei din cursul nopții asupra infrastructurii energetice din Ucraina, linia Isaccea-Vulcănești a fost deconectată, punând din nou în pericol stabilitatea energetică a Republicii Moldova”.
Following Russia’s overnight strikes on energy infrastructure in Ukraine, the Isaccea–Vulcănești power line has been disconnected - once again putting Moldova’s energy stability at risk.
— Alexandru Munteanu (@AlexMunteanuMD) March 24, 2026
Alternative supply routes are in place to prevent outages but the situation remains fragile.

Ministerul Energiei: Linia electrică Isaccea - Vulcănești este deconectată după atacurile din sudul Ucrainei
Linia electrică Isaccea - Vulcănești este deconectată, în urma atacurilor recente asupra infrastructurii energetice din zona de sud a Ucrainei, anunță Ministerul Energiei.
Potrivit instituției, echipele celor trei operatori de sisteme de transport coordonează, la nivel operativ, verificările tehnice necesare.
Totodată sursa citată anunță că va reveni cu actualizări și informații suplimentare după finalizarea verificărilor, care pot dura câteva ore.
Amintim că, pe 31 ianuarie 2026, Republica Moldova a trecut printr-o pană masivă de curent, care a afectat aproximativ 70% din teritoriu, inclusiv cea mai mare parte a municipiului Chișinău. Incidentul a fost provocat de o avarie în rețeaua electrică a Ucrainei, care a dus la căderea tensiunii pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcănești-MGRES, principala rută de import a energiei. Sistemul electroenergetic s-a deconectat automat ca măsură de protecție, iar alimentarea a fost restabilită treptat în câteva ore.
CITIȚI ȘI:
Linia electrică Vulcănești–Chișinău ar putea fi dată în exploatare în mai, anunță ministrul Energiei
Junghietu: Linia Vulcănești-Chișinău ar fi redus impactul avariei energetice din 31 ianuarie
Reparațiile la linia Vulcănești-MGRES au fost finalizate duminică, 1 februarie
Pană masivă de curent în R. Moldova, cauzată de avarieri grave ale rețelei electrice din Ucraina