Justiție

Fostul deputat Vladimir Andronachi, reținut într-un nou dosar. Este bănuit de crearea unei organizații criminale

Fostul deputat Vladimir Andronachi ajunge din nou în detenție. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în urma unor percheziții desfășurate pe 24 martie într-un dosar intentat pentru crearea și conducerea unei organizații criminale.

Informația a fost confirmată pentru „Teleradio-Moldova” de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur. Fostul parlamentar are calitatea de bănuit.

„Confirm desfășurarea perchezițiilor și reținerea. Dosarul este investigat prin prisma infracțiunii de creare și conducere a organizației criminale. Persoana are statut de bănuit”, a declarat Emil Gaitur.

Autoritățile nu au oferit, deocamdată, alte detalii pe acest caz.

Amintim că fostul vicepreședinte al Partidului Democrat și apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, Vladimir Andronachi, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 2015 și 2021.

Numele acestuia figurează în mai multe dosare penale, inclusiv un episod al cauzei care vizează „frauda bancară”, dosarul „Metalferos” și cel privind achiziția blanchetelor pentru pașapoarte. Fostul parlamentar este acuzat că a provocat statului prejudicii de milioane de lei și că ar fi spălat bani în favoarea unei organizații criminale.

În noiembrie 2022, Vladimir Andronachi a fost reținut în Ucraina și expulzat la Chișinău, după ce anterior fugise din țară. După o perioadă de aflare în detenție, a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală.

Pe 2 septembrie 2025 a fost reținut și plasat în arest preventiv, fiind acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare și amendă. Mandatul de arestare i-a fost prelungit de mai multe ori, iar pe 2 februarie 2026 instanța l-a eliberat sub control judiciar.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult