Sport

Mohamed Salah pleacă de la FC Liverpool după 9 ani la club

theanalyst.com
Sursa: theanalyst.com

Sfârșitul unei ere la FC Liverpool. Fotbalistul egiptean Mohamed Salah a anunțat că va părăsi clubul odată cu încheierea acestui sezon. El joacă pentru echipa „cormoranilor” din 2017.

"Niciodată nu mi-am imaginat că clubul, orașul și oamenii de aici vor deveni parte indispensabilă a vieții mele. FC Liverpool nu este doar un club de fotbal. Este pasiune, istorie, suflet. Nu pot să descriu prin cuvinte sentimentele." spune Salah.

Mohamed Salah a ajuns pe Anfield Road în 2017, venind de la clubul italian AS Roma. Până acum, el a jucat pentru "cormorani" 435 de meciuri, în care a înscris 255 de goluri și a dat 122 de pase de gol. Cu FC Liverpool, starul egiptean a cucerit 9 trofee, printre care două titluri de campion în Premier League și unul în Liga Campionilor.

"Niciodată nu e ușor să pleci. Voi, suporterii, mi-ați oferit cele mai frumoase clipe din viața mea. Voi fi mereu cu voi. Acest club va fi întotdeauna casa mea, casa familiei mele. Vă mulțumesc pentru tot. Datorită vouă, niciodată nu voi fi singur." afirmă Salah.

Până la sfârșitul acestui sezon, Salah speră să mai cucerească trofee cu echipa. FC Liverpool mai este în competiție pentru Liga Campionilor, Cupa Angliei și în campionatul intern.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult