Politic

Maia Sandu, la Bratislava: „Reziliența Ucrainei este existențială. Atâta timp cât Ucraina rezistă, Rusia este ținută departe de granițele noastre”

„Slovacia este de partea Republicii Moldova”, iar Bratislava va face tot posibilul pentru ca țara noastră să avanseze rapid pe calea aderării la Uniunea Europeană și să devină, în câțiva ani, stat membru. Mesajul de susținere a fost transmis de la nivel înalt în timpul vizitei oficiale a președintei Maia Sandu în Slovacia, moment ce a marcat o nouă etapă în relațiile bilaterale prin semnarea unui Acord privind protecția socială și prin aprofundarea cooperării economice și sectoriale.

Acest acord este unul dintre primele rezultate concrete ale noii etape în relațiile dintre cele două țări și va avea efecte directe pentru cetățeni, a declarat președintele Slovaciei, Peter Pellegrini, după întrevederea cu Maia Sandu.

„Această vizită aduce și rezultate concrete, de care vor beneficia cetățenii ambelor noastre țări. A fost semnat un acord privind securitatea socială, datorită căruia cetățenilor Republicii Moldova le va fi recunoscută perioada de muncă desfășurată în Slovacia în sistemul de pensii. În același timp, forumul de afaceri pe care îl lansăm va contribui la consolidarea comerțului și la dezvoltarea unor proiecte comune între companiile noastre”, a declarat Pellegrini, într-o conferință de presă comună, susținută alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Maia Sandu a menționat că acordul, semnat pe 26 martie de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, și secretarul de stat al Ministerului Muncii, Afacerilor Sociale și Familiei al Republicii Slovace, Marián Valentovič, oferă garanții sociale egale pentru cetățeni și creează premise pentru extinderea relațiilor economice.

„Semnăm un acord important pentru cetățenii moldoveni care trăiesc și muncesc în Slovacia. Ei merită aceleași drepturi sociale precum cetățenii de acasă, iar acest document oferă exact aceste drepturi. În paralel, consolidăm cooperarea economică, iar exporturile noastre către Slovacia au crescut cu peste 30% anul trecut, însă potențialul este mult mai mare”, a declarat Maia Sandu.

Sprijin pentru negocierile de aderare la UE

Liderul slovac a reiterat sprijinul ferm al Bratislavei pentru avansarea Republicii Moldova în negocierile de aderare la UE, avertizând, totodată, asupra riscurilor întârzierilor politice.

„Integrarea noilor state membre în Uniunea Europeană este o prioritate pentru noi. R. Moldova merită ca acest proces să continue, iar Slovacia susține deschiderea oficială și avansarea negocierilor, inclusiv închiderea capitolelor. Trebuie să evităm orice situație în care procesul este întârziat artificial sau în care sunt oferite promisiuni false țărilor candidate. Slovacia este de partea Republicii Moldova, Slovacia este de partea extinderii Uniunii Europene și face tot posibilul pentru ca Moldova să avanseze cât mai rapid în negocieri și să ajungă, în câțiva ani, membru al Uniunii Europene”, a declarat Pellegrini.

Integrarea europeană este o alegere strategică, iar eforturile Chișinăului sunt orientate spre reforme concrete și consolidarea securității, a punctat Maia Sandu.

*„Nu cerem favoruri - cerem să fim evaluați pe baza propriilor noastre eforturi. Reformăm justiția, luptăm împotriva corupției și ne aliniem la standardele Uniunii Europene în toate domeniile. O Moldovă ancorată în UE înseamnă un flanc estic mai sigur, iar extinderea nu este un act de caritate - ci unul strategic”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a atras atenția și asupra impactului războiului din Ucraina asupra securității Republicii Moldova, precizând că reziliența Kievului este esențială pentru stabilitatea întregii regiuni.

„Pentru Moldova, reziliența Ucrainei este existențială. Atâta timp cât Ucraina rezistă, Rusia este ținută departe de granițele noastre. Dar agresiunea nu se oprește acolo - afectează și Moldova, inclusiv prin atacuri asupra infrastructurii energetice și prin poluarea surselor de apă”, a declarat Maia Sandu.

Se altfel, Slovacia a oferit sprijin concret Republicii Moldova, inclusiv prin proiecte de dezvoltare și intervenții în contextul crizelor recente.

„Am sprijinit zeci de proiecte în valoare de aproape 12 milioane de euro și am oferit, recent, ajutor tehnic și material pentru a gestiona consecințele contaminării apei și ale crizei energetice. Slovacia oferă și expertiză, pentru că știm cât de dificil este procesul de aderare”, a declarat liderul slovac, Peter Pellegrini.


Precizăm că vizita oficială a Maiai Sandu la Bratislava include și participarea la un forum economic moldo-slovac, precum și semnarea unor acorduri între agențiile de investiții și camerele de comerț ale celor două țări, menite să stimuleze cooperarea economică și investițiile bilaterale.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult