Justiție

Evaziune de milioane de lei la o firmă de închirieri auto din Chișinău: Procurorii PCCOCS au descins cu percheziții

Evaziune fiscală de milioane la o companie auto din Chișinău. Procurorii și inspectorii au luat în vizor o firmă de vânzări și închirieri auto, suspectată că ar fi omis declararea unor venituri de peste șase milioane de lei. Potrivit anchetei, schema de eschivare de la plata impozitelor și a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) a cauzat prejudicii majore bugetului public.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), schema ar fi fost pusă în aplicare în perioada 2024-2025.

Compania, care administra un parc de peste 100 de mașini oferite în chirie și în leasing, ar fi diminuat intenționat veniturile reale obținute din activitate. În acest mod, ar fi evitat achitarea impozitelor și a TVA, prejudiciind bugetul de stat cu sume de ordinul milioanelor de lei.

Anchetatorii susțin că banii ascunși statului ar fi fost direcționați spre diverse cheltuieli menite să le piardă urma, inclusiv achiziția și închirierea de case și apartamente, precum și procurarea unor automobile utilizate în scop personal.

Astfel de acțiuni sunt calificate de acuzatorii de stat ca fiind spălare de bani.

Procurorii PCCOCS și angajații Serviciului Fiscal de Stat au descins, în dimineața zilei de 30 martie, percheziții la sediile întreprinderii din Chișinău, cu sprijinul angajaților Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”. Oamenii legii au ridicat documente contabile, înscrisuri de ciornă, extrase financiare, precum și informații stocate pe calculatoarele persoanelor cu funcții de conducere și pe telefoanele mobile.

De asemenea, au fost depistați și bani în diferite valute, proveniența cărora urmează a fi stabilită în cadrul anchetei.

Procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate persoanele implicate în această schemă.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult