Premieră de la declanșarea războiului din Orientul Mijlociu: Prețul motorinei începe să scadă în R. Moldova

Prețul motorinei va scădea în premieră, pe 31 martie, după o scumpire accelerată începând cu data de 28 februarie, atunci când a fost declanșat războiul din Orientul Mijlociu.
Potrivit prețurilor-plafon stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru ziua de 31 martie, un litru de motorină va costa 31.93 de lei, în scădere cu 17 bani față de weekendul trecut.
Totodată, benzina se va scumpi cu 13 bani și va costa 29.66 de lei litrul.

Menționăm că, în ultima lună, motorina s-a scumpit în total cu 11.21 de lei, iar benzina - cu 5.73 de lei.
Scumpirile au fost determinate de conflictul militar dintre Israel și SUA, pe de o parte, și Iran de partea cealaltă a baricadei, început la finele lunii februarie 2026, care a destabilizat profund piețele energetice globale.
Factorul principal al scumpirilor este blocarea strâmtorii Ormuz la începutul lunii martie, un punct strategic prin care tranzitează aproximativ 20% din petrolul mondial.
Această blocadă, combinată cu atacurile asupra infrastructurii petroliere din regiunea Golfului, a propulsat prețul barilului de petrol Brent la peste 120 de dolari.
În consecință, prețurile la pompă au atins niveluri-record, forțând multe state să declare stare de alertă energetică și să apeleze la rezervele strategice pentru a limita impactul economic.
CITIȚI ȘI: