Corespondență Dan Alexe | Poate deveni „modelul iberic” soluția energetică a Europei?
De fiecare dată când prețurile energiei electrice cresc în Europa, reflexul guvernelor este același: reduc taxe, oferă subvenții sau plafonează facturile. Sunt soluții politice rapide, vizibile, dar care tratează doar simptomele. Problema reală se află însă în altă parte: în modul în care este organizată piața angro a energiei electrice, unde prețul gazului continuă să determine, în mod disproporționat, prețul electricității.
În acest context, așa-numitul „model iberic”, aplicat în Spania și Portugalia, pentru prima oară în timpul crizei energetice din 2022, revine în centrul dezbaterii europene. Întrebarea este simplă: poate fi acest mecanism extins la nivelul întregii Uniuni Europene?
Ce este, de fapt, modelul iberic
Soluția adoptată de Madrid și Lisabona este, în aparență, simplă: plafonarea prețului gazului utilizat pentru producerea energiei electrice. Prin această intervenție directă asupra costului centralelor pe gaz – cele care, în multe ore, stabilesc prețul marginal pe piață – a fost redus prețul energiei electrice pentru întregul sistem.
Diferența față de alte țări este esențială. În loc să compenseze consumatorii după explozia prețurilor, Spania și Portugalia au intervenit „în amonte”, acolo unde se formează prețul. Rezultatul a fost o scădere semnificativă a facturilor, estimată, în unele cazuri, la 35-40%, precum și limitarea profiturilor uriașe ale producătorilor care nu folosesc gaz.
În plus, mecanismul nu este finanțat direct din bugetul public, ci în principal printr-o redistribuire a costurilor în interiorul sistemului, ceea ce i-a conferit un avantaj politic major.
Apoi, în restul Europei, o astfel de intervenție ar genera fluxuri masive de energie subvenționată către țările vecine.
Asta s-a văzut deja: mecanismul a stimulat exporturile de electricitate către Franța, ceea ce înseamnă că beneficiile au fost parțial externalizate, în timp ce costurile au rămas în sarcina consumatorilor iberici.
În al doilea rând, mecanismul nu este neutru climatic. Prin reducerea artificială a costului gazului, el a dus la creșterea producției de energie pe bază de combustibili fosili, cu aproximativ 25% în Peninsula Iberică. Cu alte cuvinte, o soluție de criză riscă să intre în contradicție cu obiectivele de decarbonizare.
În al treilea rând, afirmația că mecanismul „nu costă” este înșelătoare. Deși nu apasă direct asupra bugetului public, costul este suportat de consumatori și este estimat la peste 7 miliarde de euro în Spania. Este o redistribuire, nu o magie economică.
În comparație, modelul german – bazat pe sute de miliarde de euro în subvenții – este perceput ca inechitabil și distorsionant pentru piața internă europeană. Extinderea modelului iberic la nivel european se lovește și de opoziții politice puternice. Germania și Olanda, în special, sunt reticente față de orice intervenție directă în formarea prețurilor, invocând riscuri pentru securitatea aprovizionării și pentru funcționarea pieței.
Dar tentația rămâne: dacă modelul spaniol funcționează în Peninsula Iberică, de ce nu ar funcționa în toată Europa?
Europa nu are nevoie de 27 de soluții naționale improvizate, dar nici de o generalizare grăbită a unui mecanism conceput pentru un context specific.
Și totuși, modelul iberic conține o lecție esențială: problema fundamentală a pieței electrice europene este legătura excesivă dintre prețul gazului și cel al electricității. Atâta timp cât această legătură persistă, orice șoc geopolitic se va traduce inevitabil în inflație și pierdere de competitivitate.
În acest sens, modelul iberic nu este o soluție în sine, ci un simptom – un răspuns de urgență care indică o disfuncție structurală. Ceea ce poate fi preluat din experiența iberică nu este instrumentul în sine, ci logica lui: intervenția acolo unde se formează prețul, nu doar acolo unde se resimte.
Pe termen lung, răspunsul rămâne același: mai puțin gaz, mai multe regenerabile, mai multă interconectare și instrumente contractuale stabile. Dar, până atunci, Europa trebuie să accepte un adevăr inconfortabil: piața sa energetică nu este încă suficient de robustă pentru a absorbi șocurile fără intervenții.
Modelul iberic nu este viitorul. Dar este un avertisment că prezentul nu funcționează.
