Politic

Maia Sandu va întreprinde o vizită oficială în statul care va prelua, de la 1 iulie, Președinția Consiliului UE

Președinta Maia Sandu va efectua miercuri, 8 aprilie, o vizită oficială în Irlanda, țară care va deține, începând cu luna iulie curent, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE).

Agenda șefei statului include întrevederi cu președinta Irlandei, Catherine Connolly, cu prim-ministrul Micheál Martin, alături de care șefa statului va susține o conferință de presă, și cu viceprim-ministrul Simon Harris.

Discuțiile vor viza consolidarea relațiilor bilaterale și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, în contextul în care Irlanda va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 iulie.

De asemenea, președinta Sandu va avea întâlniri la Parlamentul irlandez și va participa la o discuție publică la Trinity College Dublin, mai informează Președinția de la Chișinău.

Tot la Dublin, Maia Sandu se va întâlni cu moldovenii stabiliți în Irlanda.

Amintim că, pe 18 martie curent, ministrul pentru Afaceri Europene și Apărare al Irlandei, Thomas Byrne, a efectuat o vizită la Chișinău. La întrevederea cu Maia Sandu, a fost menționată importanța deschiderii Ambasadei Irlandei în Republica Moldova și accentuată intenția de a consolida în continuare legăturile între Chișinău și Dublin.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult