Sport

Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață

Fotbalul românesc este în doliu. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria sportului, a decedat pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după o perioadă dificilă marcată de probleme cardiace severe.

Decesul său vine la doar câteva zile după ce a renunțat la funcția de selecționer al României, în contextul degradării rapide a stării de sănătate.

Cu toate acestea, până în ultimul moment, „Il Luce” a rămas fidel băncii tehnice. El a condus echipa națională la barajul decisiv cu Turcia pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, în ciuda recomandărilor medicilor de a se retrage. La scurt timp după acel meci, starea sa s-a agravat, fiind internat de urgență.

Potrivit informațiilor medicale, fostul selecționer a suferit un infarct miocardic, urmat de complicații în lanț. Deși inițial a existat o ușoară stabilizare, situația s-a deteriorat rapid după un nou episod cardiac. În pofida eforturilor depuse de medici, organismul său nu a mai rezistat.

Născut la 29 iulie 1945, la București, Mircea Lucescu a avut o carieră remarcabilă, atât ca jucător, cât și ca antrenor. A evoluat pentru Dinamo București și a fost internațional român, participând inclusiv la Campionatul Mondial din 1970.

Ca antrenor, a activat timp de peste patru decenii și a pregătit unele dintre cele mai importante cluburi din Europa, printre care Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtar Donețk, Dinamo Kiev și Zenit Sankt Petersburg. În România, a mai antrenat Corvinul Hunedoara, Rapid București și Dinamo București.

La nivel de echipe naționale, a avut două mandate pe banca tehnică a naționalei de peste Prut și a pregătit, de asemenea, reprezentativa Turciei.

Palmaresul său include performanțe de referință în fotbalul european: Cupa UEFA câștigată în 2009 cu Șahtar Donețk și Supercupa Europei cucerită în 2000 cu Galatasaray, alături de numeroase titluri naționale în campionatele în care a activat.

Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor de succes, ci un adevărat creator de școală. A format generații întregi de jucători și a influențat profund stilul de joc al echipelor pe care le-a condus. Revenit în 2024 la naționala României, în ultimul capitol al carierei, a încercat să ducă echipa la Cupa Mondială, dar destinul i-a rezervat un final dramatic.

Ultimele sale zile spun totul despre omul Mircea Lucescu: bolnav, slăbit, dar pe bancă, alături de echipă, într-un meci decisiv pentru România.

Mircea Lucescu rămâne în memoria fotbalului ca un tehnician de excepție și un formator de generații. Dispariția sa lasă un gol imens în sportul românesc și internațional.

Patricia Ciubotaru

Patricia Ciubotaru

Autor

Citește mai mult