Mesaje false despre abateri rutiere, folosite pentru a înșela cetățenii: avertismentul Poliției

Poliția avertizează despre o nouă metodă de înșelăciune: persoane necunoscute contactează cetățeni prin mesaje și apeluri, prezentându-se drept polițiști și invocând, în mod fals, presupuse încălcări rutiere.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), în cursul zilei de astăzi, au fost înregistrate mai multe astfel de cazuri, iar mesajele au scopul de a induce oamenii în eroare.
Instituția subliniază că nu anunță despre abateri rutiere prin SMS sau apeluri telefonice și îndeamnă cetățenii să nu ofere date personale sau bancare, să nu acceseze link-uri suspecte, să întrerupă conversațiile cu persoane necunoscute și, în caz de necesitate, să apeleze 112.
Autoritățile recomandă verificarea informațiilor doar din surse oficiale și îndeamnă populația să fie vigilentă.
