Justiție

A insultat și a amenințat polițiști într-un inspectorat din Chișinău: Un bărbat de 28 de ani, condamnat la închisoare

Un bărbat de 28 de ani a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, după ce a insultat și a amenințat polițiști în incinta unui inspectorat din Chișinău, încercând să le împiedice activitatea.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpatul a fost găsit vinovat de amenințarea cu vătămarea integrității corporale a unei persoane cu funcție de răspundere și de huliganism, fiind condamnat pentru concurs de infracțiuni la executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Cazul s-a produs în seara de 6 decembrie 2025. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate alcoolică, a fost adus la inspectoratul de poliție pentru documentarea unui comportament agresiv manifestat în stradă.

În timpul procedurilor, acesta a adresat injurii și amenințări cu violență polițiștilor.

În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Procurorii mai precizează că acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni legate de circulația ilegală a drogurilor și pentru huliganism.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Centru.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult