Sport

Petrocub, calificare cu emoții în semifinalele Cupei Moldovei

FC Petrocub
Sursa: FC Petrocub

S-au stabilit toate semifinalistele Cupei Moldovei la fotbal. După Zimbru Chișinău și Sheriff Tiraspol, și echipele Petrocub Hâncești și Milsami Orhei s-au calificat în penultimul act al competiției.

Petrocub s-a deplasat la Bălți având avantajul victoriei din tur, scor 1-0. Totuși, în retur, discipolii lui Veaceslav Rusnac au sperat la calificare grație golului marcat de Vladislav Boico din minutul 59.

Petrocub a egalat, însă, în minutul 85. Petru Popescu a înscris și, astfel, și-a calificat echipa în semifinale.

Și Milsami Orhei a ajuns în penultimul act. „Vulturii roșii” au remizat cu Spartanii-Sportul Selemet în a doua manșă a „sferturilor”, scor 0-0. În primul meci, Milsami a obținut o victorie clară, scor 5-0.

În semifinale, Milsami va întâlni pe Zimbru Chișinău, iar Petrocub pe Sheriff Tiraspol.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult