Politic

Maia Sandu: Libertatea de exprimare este tot mai des folosită pentru manipulare și dezinformare

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

Viitorul democrațiilor va depinde de capacitatea instituțiilor și a societăților de a proteja adevărul, de a asigura un spațiu informațional corect și de a menține echilibrul între libertatea de exprimare și securitate, a declarat președinta Maia Sandu în debutul Conferinței internaționale cu tema „Viitorul «pieței ideilor» în contextul ascensiunii internetului, al știrilor false și al inteligenței artificiale”. Evenimentul, care a început vineri la Chișinău, a reunit oficiali de rang înalt și experți în domeniul dreptului constituțional.

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

Evenimentul a fost deschis de președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, care a vorbit despre evoluția conceptului de „piață a ideilor” și despre provocările generate de mediul digital. În discursul său, oficiala a vorbit și de impactul inteligenței artificiale asupra justiției. Președinta Curții a avertizat că astfel de tehnologii pot genera informații inexacte sau chiar fictive.

„Justiția va rămâne pentru mult timp o operă profund umană. Informațiile furnizate de instrumentele de inteligență artificială pot fi inexacte, incomplete, înșelătoare sau depășite. Materialele surse pe care le citează pot fi generate fictiv. Instrumentele de inteligență artificială pot genera halucinații, adică pot inventa cauze, pot face trimitere jurisprudențiale fictive sau se pot referi la o legislație inexistentă”.

Șefa statului, Maia Sandu a declarat că mediul digital a transformat fundamental spațiul public, iar libertatea de exprimare este tot mai des exploatată pentru manipulare și dezinformare. Maia Sandu a evidențiat rolul tot mai important al curților constituționale în apărarea democrației în era digitală, subliniind că acestea nu doar protejează drepturile fundamentale, ci trebuie să intervină și împotriva utilizării abuzive a acestor drepturi pentru subminarea sistemului democratic.

„Noi trebuie să modernizăm cadrul nostru juridic astfel încât aceste curți să devină eficiente în protecția valorilor democratice. Avem nevoie de standarde clare, deci măsuri puternice și o cooperare mai bună și eficientă între state. Din acest punct de vedere, această activitate care este desfășoară de către Consiliul Europei pentru a elabora și dezvolta anumite instrumente cu privire la manipulările și ingerințe străine, a actorilor străini, este foarte importantă. Deci, aceasta încă o dată reflectează supra acelor recunoașteri că democrațiile noastre trebuie să fie actualizate și au nevoie de garanții moderne. Și, de asemenea, trebuie să realizăm aceste rezultate tangibile, deoarece Republica Moldova a fost una din țările care a fost amenințată de aceste lucruri în mod direct”, a subliniat șefa statului.

Vicepreședinte al Comisiei de la Veneția, Timothy Otty, a evidențiat necesitatea unei cooperări consolidate la nivel european pentru a răspunde provocărilor generate de mediul digital. Oficialul a afirmat că, în ultimele decenii, contextul global s-a schimbat radical, odată cu apariția internetului și a noilor tehnologii, ceea ce a modificat modul în care informația circulă și influențează opinia publică.

„Curțile constituționale continuă să fie gardienii drepturilor fondamentale și la satul de drept. Ele rămân legate, sau ele sunt obligate, din principiul imparțialității și independenței, ele rămân angajate în luarea deciziilor raționale bazate pe dovezi. Iar importanța lor, ca instituții independente și de încredere, capabile să tragă la răspundere puterea, atât cea a statului, cât și a actorilor privați, este mai crucială ca niciodată. Din aceste motive, această conferință este atât de importantă”, a menționat Timothy Otty.

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

Precizăm că această conferință este organizat în contextul deținerii de către Republica Moldova a Președinției Comitetului Miniștrilor al Consiliul Europei și se desfășoară cu sprijinul instituției, în cadrul unui proiect comun cu Uniunea Europeană dedicat reformei justiției.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult