Social

BILANȚ | Furtuna de duminică a provocat peste 230 de incidente: Un mort, cinci răniți și 48 de copaci au căzut peste automobile

Rafalele violente, declanșate după ora 12:00, au provocat haos în Republica Moldova. Există și victime - un mort ți cinci persoane traumatizate. Cele mai afectate zone sunt capitala și raioanele Râșcani, Bălți, Fălești, Orhei și Soroca, unde arborii doborâți la pământ au blocat mai multe drumuri, au deteriorat mașini, case, iar unele localități au rămas fără energie electrică.

Chișinău: Un bărbat a decedat, după ce un copac s-a prăbușit într-un parc din sectorul Râșcani

În urma rafalelor puternice, un copac s-a prăbușit peste un bărbat de 85 de ani, într-un parc din sectorul Râșcani al capitalei.

Acesta a fost preluat în stare inconștientă de un echipaj medical și transportat la spital, însă a decedat ulterior în urma traumatismelor suferite.

Polițiștii documentează cazul.

Peste 230 de incidente din cauza vântului: Cinci persoane traumatizate, 48 de copaci au căzut peste automobile

Până la această oră, rafalele puternice au generat mai multe situații de risc pe întreg teritoriul țării, solicitând intervenția echipelor de urgență. În acest interval de timp au fost înregistrate 232 de incidente, potrivit Poliției.

Pe parcursul zilei, cinci persoane au fost traumatizate, aproximativ 90 de copaci au căzut pe partea carosabilă, iar 48 de copaci căzuți peste mijloace de transport. De asemenea, 21 de fire electrice au căzut la sol.

Au mai fost înregistrate alte 53 de alte incidente, inclusiv transformatoare electrice avariate, țevi de gaz deteriorate, acoperișuri și garduri distruse, precum și foi de ardezie spulberate peste automobile sau terenuri de joacă.

Totodată, 17 localități au fost temporar deconectate de la energia electrică.

Polițiștii menționează că, împreună cu echipele specializate, intervin în continuare pentru înlăturarea consecințelor și menținerea siguranței publice.

Peste 38 de mii de consumatori au fost reconectați la energia electrică, până la ora 17:00

Peste 38 de mii de consumatori au fost reconectați la energia electrică. Între timp, mai mult de 40 de localități din 14 raioane din centrul și sudul țării continuă să fie afectate total sau parțial de lipsa energiei electrice. Este vorba de Grătiești, Criuleni, Orhei, Strășeni, Călărași, Telenești, Anenii Noi, Ialoveni, Hâncești, Cahul, Vulcănești, Cantemir, Cimișlia și Leova.

„Brigăzile operative ale companiei și ale întreprinderilor colaboratoare muncesc în teren, iar lucrările decurg anevoios din cauza procesului de inspectare vizuală a rețelei de distribuție în vederea localizării rupturilor de conductori”, a menționat Premier Energy Distribution.

Oamenii sunt atenționați asupra pericolului existent de eventuale accidentări, este categoric interzisă atingerea conductoarelor aflate avariat la sol sau a crengilor copacilor care ating conductoarele electrice.

De asemenea, sunt interzise orice intervenții în rețelele electrice cu scopul realimentării cu energie electrică.

Supravegheați copiii și instruiți-i cum să se comporte sigur în această situație, cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a sesiza întreprinderea de distribuție a energiei electrice.

Mai multe persoane rănite la Chișinău, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

Mai multe persoane au fost rănite la Chișinău, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Echipele de asistență medicală urgentă prespitalicească au intervenit la un șir de solicitări, soldate cu persoane traumatizate și pagube materiale.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), pe strada Aleea Gării din capitală, o femeie de 77 de ani a fost lovită de o creangă. Pacienta a suferit traumatism cranio-cerebral, plagă contuză în regiunea parietală stângă și prezenta hipertensiune arterială. Aceasta a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă.

De asemenea, pe strada Kogălniceanu, un copac a căzut peste un automobil de tip taxi, în care se aflau persoane. Un pasager a fost rănit, fiind, de asemenea, transportat la Institutul de Medicină Urgentă.

Și într-un parc din sectorul Râșcani, un bărbat de 74 de ani a fost lovit de un copac. Bărbatul a suferit traumatism cranio-cerebral și a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă.

„Toate cazurile au fost deservite de echipele AMU, pacienții fiind transportați în condiții de siguranță către instituțiile medicale specializate. Organele de poliție au fost informate în toate situațiile, conform procedurilor”, a subliniat CNAMUP.

CNAMUP a îndemnat populația să evite deplasările în zone cu arbori bătrâni sau instabili în condiții de vânt puternic și să respecte recomandările autorităților pentru prevenirea accidentelor.

Vântul puternic a provocat mai multe incidente la Bălți

Vântul puternic a provocat mai multe incidente în municipiul Bălți, fiind semnalate crengi și arbori doborâți, precum și elemente desprinse de pe acoperișuri și alte construcții. Polițiștii, în comun cu serviciile specializate, intervin pentru înlăturarea pericolelor, dirijarea circulației rutiere și acordarea ajutorului necesar cetățenilor.

Detalii în cazul copilului rănit la Grădina Zoologică

Un copac a căzut peste un minor de 6 ani, în timp ce se afla împreună cu tatăl său pe teritoriul Grădinii Zoologice din capitală. Incidentul s-a produs în momentul în care toți vizitatorii erau evacuați de pe teritoriu. Conform informațiilor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), minorul a suferit traumatism cranio-cerebral, plagă contuză parietală dreaptă, contuzie toracică și suspiciune de fracturi costale. Copilul se află la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „V. Ignatenco”.

„Incidentul de la Grădina Zoologică s-a produs în momentul în care toți vizitatorii erau evacuați de pe teritoriu, odată cu începerea vântului, când un copac verde a căzut pe teritoriu. Imediat au fost întreprinse toate măsurile de urgență și au fost anunțate organele competente”, a menționat Grădina Zoologică și Primăria capitalei, într-un comunicat.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, imediat după incident, copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat în stare gravă la spital.

În contextul rafalelor puternice de vânt, Poliția a îndemnat părinții să evite deplasările împreună cu copiii.

Panou publicitar, desprins dintr-o clădire în capitală: O femeie de 66 de ani, rănită

Un panou publicitar s-a desprins de pe fațada unei clădiri din sectorul Centru și a căzut peste o femeie de 66 de ani în timp ce se deplasa pe stradă. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, femeia a suferit o plagă la picior și a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Rezina: Acoperișul unei locuințe a fost smuls, trei mașini - deteriorate. Mașini au fost avariate și la Strășeni

La Rezina, acoperișul unei locuințe a fost smuls, fiind avariate trei mașini. Nu au fost înregistrate persoane traumatizate, potrivit Poliției. Și la Strășeni, pe o stradă din oraș, în urma intensificării vântului, mai multe foi de ardezie de pe acoperișul unui bloc locativ au căzut peste automobilele din apropiere. În urma incidentului au fost înregistrate pagube materiale.

Peste 120 de localități din centrul și sudul țării au rămas fără energie electrică

Peste 123 de localități din raioanele de centru și sud ale tării au rămas fără energie electrică, până la ora 14:00. Conform datelor Premier Energy, sunt afectați peste 53 de mii de consumatori din Criuleni, Orhei, Strășeni, orașul Cricova, Călărași, Telenești, Nisporeni, Anenii Noi, Hâncești, Cahul, Cimișlia, Leova.

Echipele de intervenție se află în teren și lucrează pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.

„Solicităm atenție maximă la securitate, nu vă apropiați de conductoare căzute, poloni avariați sau instalații electrice deteriorate. Orice cablu rupt trebuie considerat periculos. Anunțați imediat orice incident la 022 43 11 11 sau la numărul local din factură. Respectați cu strictețe măsurile de securitate electrică”, sunt atenționați cetățenii de către Premier Energy Distribution.

Circulație rutieră, parțial blocată pe drumul Cahul-Vulcănești și în raionul Cantemir

Pe Traseul R-32, sectorul Cahul–Vulcănești, circulația rutieră este parțial blocată, după ce un copac căzut pe carosabil, anunță Inspectoratul General al Poliției. Și pe drumul regional între localitățile Cania și Cîrpești din raionul Cantemir, circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, fiind parțial restricționată în zonă.

Echipele specializate intervin pentru restabilirea circulației în regim normal. Poliția recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită.

Salvatorii au intervenit în 58 de situații la Chișinău și în alte localități din țară

În urma condițiilor de vânt puternic, a fost necesară intervenția salvatorilor în 58 de cazuri. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în urma arborilor doborâți de vânt, ramurilor de copaci căzute, dar și acoperișurilor deteriorate. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), ajutorul salvatorilor și pompierilor a fost solicitat în localități din raioanele Rezina, Călărași, Dubăsari, Strășeni, Bălți, Hâncești și municipiul Chișinău.

Salvatorii au fost alertați în mai multe cazuri după ce crengile copacilor au căzut peste autovehicule sau arbori care s-au prăbușit peste partea carosabilă. Pe strada Gheorghe Asachi din capitală un copac a căzut peste firele electrice, iar pe strada Salcâmilor din Chișinău vântul a deteriorat acoperișul unui depozit. Incidente similare au fost înregistrate și în mai multe localități din țară.

În acest context, IGSU amintește oamenilor să dea dovadă de prudență maximă, să evite deplasările sub arbori bătrâni, să nu calce fire electrice căzute și să-și protejeze copii. În situații de risc persoanele trebuie să apeleze Serviciul 112.

Ministrul Mediului: „Cele mai puternice rafale vor fi resimțite la amiază, când diferențele de temperatură se accentuează”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder avertizează că, deși Codul portocaliu de vânt este valabil până la ora 21:00, cele mai puternice rafale vor fi resimțite la amiază, când diferențele de temperatură se accentuează.

În unele localități, vântul a atins viteze de până la 25 de metri pe secundă, înregistrate la Soroca, iar ultima înregistrare de viteză maximă a vântului a fost de 27 de metri pe secundă la Chișinău. Potrivit ministrului, frontul atmosferic este asociat cu un ciclon, care se va resimți și luni, 27 aprilie.

„Cu toate că acest Cod portocaliu de vânt se va menține până la ora 21:00, intensitatea maximă o vom simți în orele amiezii, atunci când avem călduri mai mari. Respectiv, din cauza acestor diferențe de temperaturi se formează și vânt mai puternic. Cea mai mare parte s-a simțit în nordul republicii, unde am avut și 25 de metri pe secundă de vânt. Noi suntem în alertă, am discutat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, astfel în cazul în care vor fi anumiți arbori căzuți pe traseu, să fie eliminați rapid, ca să nu fie impedimente pentru cetățeni. Acest front atmosferic este asociat cu un ciclon și se va simți și în ziua de luni. Să avem grijă unde parcăm mașinile, astfel ca să nu avem anumite pagube. Rugămintea noastră este să evităm deplasările care nu sunt obligatorii”, a declarat Gheorghe Hajder.

Ministrul Hajder a menționat că se va deplasa la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pentru a discuta care este situația pe moment, referindu-se și la următoarele două nopți în care se prevăd înghețuri de până la -3°C.

Drumuri blocate de arbori doborâți și zboruri afectate. Recomandări urgente pentru populație

Autoritățile atenționează repetat populația asupra riscurilor generate de condițiile meteo severe.

Vântul puternic a provocat deja căderi de arbori pe mai multe drumuri naționale, iar echipele de intervenție lucrează contracronometru pentru deblocarea circulației.

Trafic rutier: Zone cu circulație îngreunată

Echipele de drumari intervin în acest moment pe următoarele segmente afectate de căderile de crengi și arbori:

• Raionul Ungheni: R42 și G62 (sectorul Sculeni, Cerepcani, Blindești);

• Raionul Fălești: G58 (între localitățile Năvîrveț și Călinești);

• Alte zone critice: R20 (spre Parcani), R34 (lângă Leova) și R21 (sectorul Călărași).

Recomandare pentru șoferi: Adaptați viteza, conduceți cu maximă prudență și evitați deplasările neesențiale. Pentru asistență, contactați drumarul de serviciu la: 078 337 744 sau 060 477 117.

Transport aerian: Posibile întârzieri

Pasagerii sunt avertizați că orarul zborurilor poate suferi modificări (întârzieri sau anulări) și recomandă:

• Verificați statutul cursei pe tabloul online al Aeroportului.

• Mențineți legătura directă cu operatorul aerian pentru actualizări de itinerar.

Reguli de siguranță pentru cetățeni

Pentru a preveni accidentele grave, autoritățile îndeamnă populația să respecte următoarele măsuri:

  1. Parcați autovehiculele departe de arbori, piloni sau fire electrice. Securizați obiectele de pe balcoane și terase.

  2. Evitați zonele cu risc de cădere a crengilor. Nu atingeți sub nicio formă cablurile căzute la pământ!

  3. Evitați ieșirile neesențiale din casă. Dacă trebuie să plecați, verificați traseul în prealabil.

Copil de șase ani, transportat în stare gravă la spital, după ce a fost rănit de o creangă doborâtă de vânt

Inspectoratul General al Poliției: Creanga care a rănit copilul de șase ani
Sursa: Inspectoratul General al Poliției: Creanga care a rănit copilul de șase ani

Un copil în vârstă de șase ani a fost grav rănit duminică, la amiază, după ce o creangă a căzut peste el la Grădina Zoologică din Chișinău, unde se afla împreună cu tatăl său.

Copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat în stare gravă la spital. În contextul rafalelor puternice de vânt, îndemnăm părinții să evite deplasările împreună cu copiii”, transmite Inspectoratul General al Poliției.

În atenția călătorilor: Sunt posibile întârzieri sau anulări de zboruri la Aeroportul Chișinău

În contextul Codului portocaliu de vânt puternic, sunt posibile întârzieri sau anulări de zboruri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.

Călătorilor li se sugerează să monitorizeze în permanență statutul zborului pe tabloul online al aeroportului, precum și notificările transmise de compania aeriană cu care este planificat zborul.

„Pentru informații mai detaliate privind statutul zborului sau modificări în itinerar, vă recomandăm să păstrați legătura cu compania aeriană”, a îndemnat Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.

Cod portocaliu de vânt puternic: Drumuri blocate de copaci doborâți, pomi căzuți peste mașini și puncte de trecere a frontierei blocate

În timpul condițiilor meteo nefavorabile generate de Codul portocaliu de vânt puternic, au fost înregistrați copaci căzuți la sol, foi de ardezie dezlipite de pe acoperișuri și alte obiecte care provoacă distrugeri, atât în Chișinău, cât și în raioanele țării.

La Orhei, foile de ardezie căzute de pe acoperișuri au distrus mai multe mașini. Copaci imenși au fost doborâți de vânt și pe bulevardul Dacia, direcția spre Aeroport.

TRM
Sursa: TRM

„În cazul observării arborilor doborâți sau a cablurilor electrice la sol, evitați contactul cu acestea și sesizați imediat serviciul unic de urgență 112 sau cel mai apropiat echipaj de poliție”, a subliniat Poliția.

O mașină a fost avariată de creanga unui copac pe strada Academiei din Chișinău.

TRM
Sursa: TRM

În contextul vremii, cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale și să fie prudenți, mai ales în apropierea copacilor sau a panourilor publicitare care ar putea fi afectate de vântul puternic.

„Acest vânt este deja existent pe teritoriul municipiului Chișinău. Foarte insistent, vă rugăm enorm, dacă nu aveți necesitatea stringentă să ieșiți din casă, nu o faceți, nu parcați mașinile sub copaci. Echipele vor fi la intervenție după necesitate, dar aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, a celor dragi”, este îndemnul edilului capitalei, Ion Ceban.

Din cauza vremii, punctul de trecere Leușeni - Albița și-a sistat temporar activitatea pe sensul de ieșire din Republica Moldova, din cauza unor probleme tehnice apărute pe partea română, provocate de vântul puternic, care a dus la deconectarea energiei electrice.

După scurt timp însă, problema a fost remediată, potrivit Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră din R. Moldova.


Amintim că în R. Moldova este valabil, duminică, la 26 aprilie, până la ora 21:00, un Cod portocaliu de vânt. Se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 19-24 de metri pe secundă, izolat până la 26 de metri pe secundă.

Salvatorii îndeamnă cetățenii să evite incendierea vegetației uscate sau a resturilor menajere în spații deschise, să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri aprinse ori alte obiecte inflamabile pe terenurile acoperite cu vegetație uscată și să manifeste maximă prudență în timpul rafalelor puternice.

Totodată, oamenii sunt sfătuiți să evite aflarea în apropierea copacilor bătrâni, a firelor electrice sau a obiectelor instabile. De asemenea, IGSU avertizează populația să nu atingă cablurile căzute la sol, pentru a preveni riscul de electrocutare.

Șoferii sunt îndemnați să parcheze autovehiculele în locuri sigure, departe de arbori, clădiri înalte sau alte obiecte care ar putea cădea din cauza vântului puternic.

Părinții și persoanele care au în grijă minori sunt sfătuiți să supravegheze copiii și să nu le permită să se joace în apropierea arborilor sau a clădirilor deteriorate.

De asemenea, autoritățile recomandă limitarea deplasărilor în aer liber pe durata manifestării fenomenelor meteo periculoase.

În caz de situații de risc și excepționale, oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult